main logo
1127

Declarația privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, adoptată de Parlament

Parlamentul Republicii Moldova condamnă brutalitatea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Declarația cu privire la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei a fost adoptată de Legislativ.

Declarația privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, adoptată

Deputații au constatat că Federația Rusă, din februarie 2014, poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei, amplificat la 24 februarie 2022 printr-o invazie la scară largă, transmite Știri.md.

Potrivit documentului, acest act de agresiune fățișă reprezintă crime de război și o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

Parlamentarii solicită Federației Ruse să înceteze imediat activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. În același timp, autoritățile Republicii Moldova susțin eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, stabilirea răspunderii pentru crime de război și pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar comise de Federația Rusă și acoliții săi în Ucraina. Documentul confirmă disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda și în continuare asistență umanitară și ajutor locuitorilor Ucrainei care sunt în căutarea unui refugiu din cauza războiului.

Deputații au lansat un apel la unitate, vigilență și responsabilitate către toți cetățenii Republicii Moldova care doresc pace și libertate.

HOTĂRÂREA pentru aprobarea Declarației a fost votată de 55 de deputați din Fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării