point Logo
main logo
main logo
3231

Declarația dură a lui Băsescu despre politicieni: Oameni cu 7 clase în Parlament

Fostul președinte Traian Băsescu se declară dezamăgit de evoluția clasei politice românești, subliniind că aceasta „s-a depreciat continuu din anii 90 încoace”.

Declarația dură a lui Băsescu despre politicieni: Oameni cu 7 clase în ParlamentImagine simbol

Întrebat ce și-ar dori pentru România în 2025, Băsescu a răspuns fără ezitare: „Mi-aș dori o clasă politică în care să nu mai avem întâmplări cu oameni care au șapte clase și intră în Parlament. O clasă politică care trebuie să se concentreze pe o Românie a viitorului”, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Fostul șef de stat consideră că problema fundamentală a țării este calitatea reprezentanților politici.

„Asta mi-aș dori. N-am pretenții multe, dar asta mi-aș dori tare”, a spus el la Digi 24.

„Nu putem găsi 100 de parlamentari buni”

Băsescu a pledat pentru reducerea numărului de parlamentari, argumentând că sistemul actual nu funcționează. „N-avem nevoie de 460 de parlamentari, pentru că noi nu putem găsi 100 buni. Ar trebui să facem ceva să creștem calitatea clasei politice”, a afirmat el.

Fostul președinte a atras atenția și asupra lipsei de respect pentru oamenii politici: „Mă uit la televiziuni, să fie înjurați de dimineață până seara, parcă îți vine să te lași de politică”.

mediafax.ro
Publicitatea ta poate fi aici