main logo
336

De la începutul anului, 24 de pietoni au murit în accidente rutiere

De la începutul anului și până în prezent, în țară s-au produs 173 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor nedisciplinați.

De la începutul anului, 24 de pietoni au murit în accidente rutiereFoto: stiri.md

În urma acestora, 24 de pietoni au decedat, iar 150 au fost traumatizați, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Patrulare, cel mai frecvent astfel de accidente au loc în localități unde trecerea pentru pietoni de cele mai multe ori nu este luată în considerare.

Un accident similar a avut loc recent, în satul Pelivan, raionul Orhei. Un bărbat de 69 de ani, aflat la volanul unui autotractor cu remorcă, a tamponat o persoană. Pietonul, în vârstă de 59 de ani, traversa strada neregulamentar, în loc neiluminat, dorind să ajungă pe partea opusă unde îl aștepta un taxi. Bărbatul a decedat în urma impactului.

INP atenționează pietonii să nu-și pună viața în pericol și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate. Totodată, conducătorii auto sunt îndemnați să respecte limita de viteză, pentru a reuși să reacționeze la timp.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării