main logo
748

De la 10 la 17: Crește numărul deputaților care au sfidat legea de 9 mai

A crescut numărul deputaților care riscă să fie amendați de către Poliție, după ce la data de 9 mai au sfidat legea și au purtat în piept panglica Sfântului Gheorghe, simbol al războiului care a fost interzis în țara noastră.

De la 10 la 17: Crește numărul deputaților care au sfidat legea de 9 mai

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a comunicat Portalului Anticoruptie că au fost prezentate Procuraturii Generale 17 procese-verbale deschise în cazurile deputaților care au purtat panglica bicoloră a Sfântului Gheorghe, interzisă prin lege, în timpul manifestărilor dedicate „Zilei Victoriei” sărbătorite pe 9 mai, transmite Știri.md.

„Ieri am avut fixate peste 300 de persoane, dintre care au fost identificate 165. În ce privește persoanele care au un statut aparte, mă refer la deputați, sunt 17. În cazul acestora au fost întocmite procese-verbale de constatare a faptei și au fost remise Procuraturii”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, reporterului Portalului Anticoruptie.md.

După spusele sale, reprezentanții Procuraturii urmează să se prezinte în Parlament pentru a solicita ridicarea imunității parlamentare în cazul deputaților care au încălcat legea.

„Aplicarea amenzii se aplică doar după ridicarea imunității”, a precizat Cernăuțeanu, relevând că parlamentarii care au purtat panglica bicoloră riscă amendă în valoare de 9.000 de lei.

Pe 20 aprilie, Legislativul de la Chișinău a adoptat legea care interzice simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe, folosită de trupele ruse ca simbol în cadrul invaziei din Ucraina.

Persoanele fizice care nu respectă interdicția riscă amenzi de până la 9.000 de lei sau muncă în folosul comunității de la 30 la 60 de ore. Persoanele cu funcție de răspundere riscă o amendă de până la 18.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi amendate cu până la 30.000 de lei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării