Dan, la Summitul B9: Securitatea R. Moldova, o prioritate pentru România
Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat la Summitul B9 de la Vilnius că securitatea regiunii Mării Negre, inclusiv a R. Moldova, reprezintă o preocupare majoră pentru București și aliații săi.

În cadrul primei sale deplasări externe de la preluarea mandatului, șeful statului român a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat Chișinăului și a pledat pentru continuarea eforturilor de integrare europeană a țării vecine, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.
„Avem o îngrijorare pe termen lung în ceea ce privește securitatea în zona Mării Negre, incluzând aici și Republica Moldova. Aș dori să mulțumesc special partenerilor noștri pentru că sprijină Republica Moldova în procesul său de integrare europeană”, a declarat Nicușor Dan.
Liderul român a reamintit că formatul B9 a fost creat în urmă cu un deceniu, ca reacție la agresiunea Rusiei asupra Crimeei, iar amenințările din partea Moscovei s-au intensificat în ultimii ani.
„Suntem într-un război în desfășurare în Ucraina, care durează de peste trei ani. Țările noastre se confruntă zilnic cu acțiuni hibride, iar sprijinul pentru Ucraina trebuie să rămână ferm. Este nevoie de un NATO mai puternic, de o conexiune transatlantică solidă, dar și de capacitatea noastră de a produce echipamente militare pentru a ne apăra”, a punctat Nicușor Dan.
Președintele României a propus organizarea următorului Summit B9 la București în 2026, inițiativă acceptată de toți participanții.