Curtea de Apel a admis cererea Partidului Șansă împotriva deciziei CSE
Curtea de Apel Chișinău a admis cererea Partidului „Șansă” de ridicare a excepției de neconstituționalitate.
Astfel, Curtea Constituțională (CC) urmează să examineze cererea reprezentanților Partidului „Șansă”, în contextul deciziei CSE de anulare a înregistrării candidaților formațiunii la alegerile locale generale, transmite Știri.md cu referire la Zdg.md.
Deocamdată, nu a fost anunțat când va avea loc ședința CC.
Reamintim că Curtea de Apel Chișinău nu a luat ieri o decizie cu privire la apelul Partidului „Șansă”. Ședința a fost prelungită până noaptea târziu și, în cele din urmă, a fost amânată pentru astăzi, 5 noiembrie, la ora 11:00.
Asta după ce ieri, 4 noiembrie, PP „Șansă” a contestat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) cu privire la excluderea din cursa electorală.