main logo
3627

Cum i s-a permis lui Dodon să părăsească țara? Precizările Procuraturii

Procuratura Anticorupție (PA) a venit cu un șir de precizări în contextul încuviințării cererii inculpatului Igor Dodon de a părăsi țara.

Cum i s-a permis lui Dodon să părăsească țara? Precizările ProcuraturiiFoto: Colaj Știri.md

PA informează că apărătorii lui Dodon au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, în legătură cu faptul că fiul său urmează un tratament de reabilitare, după ce a suferit de infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19), transmite Știri.md.

În cerere este indicat că urmează să plece împreună cu soția sa în România, localitatea Târgu Ocna. În acest sens, au fost prezentate copii ale documentelor medicale în legătură cu recomandarea medicilor cu privire la cele indicate mai sus.

Procurorul de caz a solicitat să fie verificate circumstanțele indicate în acele documente medicale, cu audierea medicilor care au eliberat aceste prescripții, dar și respingerea cererii depuse de către apărători, deoarece aceasta nu întrunește prevederile legale, prevăzute la art. 296 alin. (3) din Codul de executare, și anume: nu au fost stabilite și dovedite circumstanțele personale excepționale ale inculpatului Igor Dodon, care ar face posibilă încuviințarea părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28 ianuarie 2023 - 5 februarie 2023. Mai mult decât atât, procurorii au susținut că nu a fost stabilită situația gravă a inculpatului și imposibilitatea ca instituțiile medicale din Republica Moldova, inclusiv cele private, să presteze servicii corespunzătoare.

Respectiv, cererea procurorului privind audierea medicilor pentru a verifica necesitatea excepțională de a se deplasa pe teritoriul României a fost respinsă, totodată, fiind admisă cererea apărătorilor lui Igor Dodon cu privire la eliberarea încuviințării părăsirii teritoriului Republicii Moldova, pentru perioada 28 ianuarie 2023 - 5 februarie 2023, de către inculpat.

Citește și: Igor Dodon poate părăsi țara: Unde i-au permis judecătorii să plece

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării