Cum comentează Plahotniuc faptul că a fost sancționat de SUA
Fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, a comentat decizia Statelor Unite ale Americii de a-l include în lista sancțiunilor.

Declarațiile au fost făcute prin intermediul avocatului său, într-un interviu pentru Tribuna, transmite Știri.md.
„Acesta era un efect de așteptat după bocetele, isteriile și insistențele Maiei Sandu pe lângă cancelariile străine și, probabil, pentru a o potoli de la bocete și văicăreli i s-a oferit această alifie, i s-a organizat această terapie ca să se bucure și ea câteva zile, și toate astea nu schimbă cu nimic determinarea mea de a reveni în politică și a scoate țara din criză”, a comentat Plahotniuc.
Totodată, ex-liderul PDM a spus că prin avocații săi va analiza contestarea acestor sancțiuni.
Amintim că miercuri, 26 octombrie, ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent D. Logsdon, a anunțat că Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost incluși în lista de sancțiuni a Statelor Unite.