main logo
921

Cum comentează Macovei amenințările lui Șor la adresa jurnaliștilor

Ilan Șor aduce grave acuzații și amenințări la adresa jurnaliștilor. Primarul de Orhei a postat un mesaj video în care susține că odată ce va ajunge la putere, va pedepsi toți jurnaliștii care scriu de rău despre susținătorii săi.

Cum comentează Macovei amenințările lui Șor la adresa jurnaliștilor

Directorul executiv al Asociației Presei Independente (API), Petru Macovei, susține că ONG-urile de media vor condamna aceste declarații și ar fi cazul ca și organele de drept să se autosesizeze în acest caz.

„Vă avertizez. De îndată ce voi ajunge la putere, iar asta va fi în curând, pe fiecare dintre voi îi așteaptă o lustrație publică. Încetați sau vă va durea. V-am avertizat”, a spus Ilan Șor.

Contactat telefonic pentru a comenta amenințările aduse jurnaliștilor, directorul executiv al API a declarat pentru ZdG că astfel de declarații pot fi catalogate drept o încercare de a instaura cenzura în mass-media, ceea ce este ilegal și antidemocratic.

„Într-o societate democratică veritabilă asemenea persoane cu siguranță nu ajung la putere și nu își pot face mendrele așa cum face el. Amenințările acestui personaj vor fi condamnate de ONG-urile de media. Cred că ar trebui să se sesizeze și organele de drept, pentru că atunci când un politician își permite să transmită amenințări în adresa jurnaliștilor, este o derogare gravă de la valorile democratice. Sper să fie penalizat, inclusiv la alegerile pe care Șor visează să le câștige. Sper să nu le câștige niciodată, pentru că asemenea personaje care amenință jurnaliștii nu ar trebui să aibă acces la putere într-o societate democratică”, a menționat Petru Macovei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării