Cum comentează Candu imaginile cu Dodon, Plahotniuc și sacoșa neagră
Liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu, susține că a fost surprins de imaginile în care fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, îi întinde o pungă șefului statului Igor Dodon.

Acesta susține că nu a știut de asta, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.
„Asta surprinde pe toți, m-a surprins și pe mine. Nu m-am gândit că ei sunt finanțați și susținuți, inclusiv, de conducerea PDM”, a spus Andrian Candu în cadrul unei emisiuni de la TV8.
Candu a declarat că nu exista în echipa PDM cineva care știa absolut tot.
„Nu cunosc dacă au trecut și alți demnitari prin asta. Dacă asemenea lucruri se întâmplau, este grav. Sper că nu se întâmplau”, a adăugat Candu.
Fostul democrat susține că astfel de cazuri trebuie investigate, sugerând că după imagini astfel de practici nu ar fi fost în premieră.
„Cine știe ce aranjamente ei aveau. Cine știe ce era acolo (în pungă – n.r.). Bănuiesc că erau bani. Doar nu se dau salarii. Bănuiesc că nu era prima data când se făcea asta. Era un cadou sau nu, nu știu. Poate era un împrumut?”, a spus Andrian Candu.