Cristina Gherasimov: Slovenia este un exemplu pentru parcursul european al R. Moldova
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, afirmă că Slovenia poate servi drept model pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană. Declarația a fost făcută după o întrevedere la Chișinău cu secretarul de stat sloven pentru afaceri europene, Neva Grašič.
Imagine simbolPotrivit Cristinei Gherasimov, discuțiile s-au concentrat pe evoluțiile procesului de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană și pe reformele implementate de Republica Moldova la nivel intern, transmite Știri.md cu referire la infotag.md.
„Am discutat despre schimbările din procesul de negociere și reformele pe care le implementăm pe plan intern. Am discutat, de asemenea, despre ce putem învăța de la Slovenia în ceea ce privește dezvoltarea țării și îmbunătățirea vieții oamenilor”, a declarat viceprim-ministrul.
În cadrul întâlnirii au fost abordate și proiectele aflate în desfășurare pentru consolidarea capacității instituționale, inclusiv colaborarea dintre Banca Națională a Moldovei și Centrul Sloven de Excelență în Finanțare.
Cristina Gherasimov a mulțumit autorităților slovene pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în procesul de integrare europeană și pentru expertiza acordată în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană.