main logo
7479

Costiuc, după validarea alegerilor: Acest sistem ticălos a cedat azi

Partidul Politic Democrația Acasă a venit cu o reacție publică după ce Curtea Constituțională a validat, pe 16 octombrie, mandatele celor 101 deputați aleși în urma scrutinului parlamentar din 28 septembrie.

Costiuc, după validarea alegerilor: Acest sistem ticălos a cedat aziCaptură de ecran

„Astăzi, oficial, suntem deputați ai Parlamentului Republicii Moldova. Vrem să le mulțumim celor 88.679 de moldoveni care au avut încredere în noi și ne-au oferit votul lor”, a declarat liderul formațiunii, Vasile Costiuc, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Reprezentanții partidului au promis că vor fi „o opoziție reală” și că vor acționa în interesul tuturor cetățenilor, inclusiv al celor care nu i-au votat.

„Avem enorm de mult de muncă pentru a rezolva problemele abordate în campanie și înainte de ea. Unicul lucru pe care îl promitem este că vom rămâne alături de oameni, de grijile și nevoile lor”, a spus Costiuc.

Partidul Democrația Acasă a acces în Parlament cu 6 mandate. Formațiunea va fi lipsită de alocațiile lunare de la stat, în urma unei decizii a CSJ.

Amintim că astăzi Curtea Constituțională (CCM) a validat astăzi rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 28 septembrie, confirmând legalitatea procesului electoral și mandatele celor 101 deputați aleși.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării