sporter Logo
main logo
main logo
2405

Costiuc, chemat la instanță: Poliția lui Cernăuțeanu a vrut să-mi ridice permisul

Instanța de judecată a respins demersul înaintat de un agent de patrulare privind suspendarea provizorie a permisului de conducere al liderului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc. Politicianul afirmă că acțiunea ar fi fost inițiată în urma unei plângeri potrivit căreia ar fi condus agresiv prin Chișinău.

Costiuc, chemat la instanță: Poliția lui Cernăuțeanu a vrut să-mi ridice permisulCaptură de ecran

Potrivit lui Costiuc, un bărbat pe nume Andonii ar fi sesizat Poliția, susținând că se simte în pericol din cauza modului în care acesta conducea prin Capitală. În baza acestei plângeri, agentul constatator ar fi solicitat instanței suspendarea permisului de conducere pe perioada examinării dosarului administrativ, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

Liderul Partidului „Democrația Acasă” a declarat într-un mesaj video publicat pe rețelele sociale că a fost anunțat în aceeași zi de grefierul instanței să se prezinte la ședință. Potrivit acestuia, apelul ar fi avut loc în jurul orei 16:40, iar politicianul spune că a părăsit o ședință în plen pentru a ajunge la instanță.

În cadrul ședinței, agentul constatator ar fi solicitat judecătorului ridicarea provizorie a permisului de conducere până la finalizarea examinării cauzei, care ar putea dura câteva luni.

Avocatul lui Vasile Costiuc a declarat că demersul Poliției nu ar fi fost susținut de probe suficiente. Potrivit acestuia, instanța a respins solicitarea privind suspendarea permisului de conducere, iar dosarul urmează să fie examinat în continuare pe fond.

„Instanța de judecată a emis o încheiere prin care a respins demersul agentului constatator de ridicare provizorie a permisului de conducere. Cauza urmează să fie examinată în fond”, a precizat avocatul politicianului.

Vasile Costiuc a susținut că acțiunea Poliției ar reprezenta o formă de hărțuire politică și a lansat acuzații la adresa conducerii Inspectoratului General al Poliției. De asemenea, acesta a afirmat că va publica ulterior documentele din dosarul administrativ.

Politicianul a publicat și imagini video din cadrul ședinței de judecată.

Până în prezent, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, nu a oferit o reacție la acuzațiile formulate de liderul Partidului „Democrația Acasă”.

unimedia.info
Publicitatea ta poate fi aici