main logo
1101

Corturi din bani publici la protestul PDM în fața instituțiilor de stat

Zeci de corturi au fost instalate în seara zilei de sâmbătă, 8 iunie 2019, în fața mai multor instituții de stat.

Corturi din bani publici la protestul PDM în fața instituțiilor de statFoto: ZdG.md

Printre organizatorii grupurilor de cetățeni care au fost aduși în fața instituțiilor sunt foști deputați democrați. Unii dintre ei au declarat că aceste corturi le-au adus din surse personale. Dar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) susține că sunt corturile lor și că ei le-au instalat, transmite Știri.md cu referire la ZdG.md

Organizatorii protestelor au instalat 2 tipuri de corturi: de dimensiuni mici, pentru 2 persoane, și corturi mari, de culoarea cerului. Aceste corturi de dimensiuni mari sunt absolut similare cu acele corturi procurate din bani publici și utilizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în cadrul diverselor acțiuni.

Reporterii ZdG au întrebat organizatorii protestelor din preajma instituțiilor de stat de unde anume sunt aceste corturi. Printre organizatori sunt foștii deputați din partea Partidului Democrat, Constantin Țuțu și Corneliu Dudnic, dar și alți membri ai echipelor de tineret ai PD și membri ai cluburilor sportive afiliate acestui partid. 

Fostul deputat Corneliu Dudnic a declarat pentru ZdG că aceste corturi sunt din surse private, aparținând „unor pescari și vânători” dar și altor persoane care nu fac parte din organizații publice.

„Am adunat din toată țara. Am adus de acasă, am cumpărat de la magazin, am luat de la vecini și am organizat”, susține fostul deputat. Reporterul ZdG l-a întrebat pe Corneliu Dudnic dacă acestea ar fi corturile din dotarea MAI (IGSU) iar el a negat categoric acest lucru.

Citește continuarea pe ZdG.md.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării