main logo
359

Cooperarea dintre Moldova şi SUA, discutată la Washington

Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Cristina Balan, a avut o întrevedere cu senatorul Roy Blunt, membru al Partidului Republican din partea statului Missouri, și unul dintre cei mai importanți membri în Comitetul pentru Informații și Servicii de Inteligență, și în Comitetul Alocări Bugetare al Senatului SUA.

Cooperarea dintre Moldova şi SUA, discutată la Washington

Ambasadorul Cristina Balan s-a referit la prioritățile Republicii Moldova în relația cu SUA, inclusiv cooperarea politică dar și potențialul pentru fortificarea Dialogului Strategic moldo–american, transmite Știri.md.

Interlocutorii au avut şi un schimb de opinii privind ultimele evoluții și realizări pe agenda europeană a Republicii Moldova.

Senatorul Roy Blunt a afirmat interesul său pentru evoluţiile din Republica Moldova şi respectiv, decizia sa de a efectua o vizită la Chişinău, care reconfirmă deschiderea continuă a Congresului american pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova. 

Concomitent, Roy Blunt a reiterat susținerea fermă a Senatului SUA față de obiectivul de integrare pro-occidentală a Republicii Moldova.

Ambasadorul Cristina Balan a apreciat în mod deosebit atenţia specială acordată de legislatorul american demersului de consolidare a relaţiilor bilaterale şi de promovare a unui angajament robust al SUA în Republica Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării