Componența unor comisii și delegații parlamentare, modificată
Majoritatea parlamentară a modificat în şedinţa de joi componenţa unor comisii permanente şi delegaţii parlamentare.

Potrivit agenţiei Infotag, preşedintele Comisiei politică externă şi integrare europeană, Violeta Ivanov, care a trecut de la fracţiunea Partidului Democrat la fracţiunea Partidului Şor, a fost revocată din această funcţie, fiind înlocuită cu democratul Igor Vremea, transmite Știri.md.
Deputatul Partidului Şor, Denis Ulanov, şi-a exprimat nemulţumirea în acest sens, amintind că, potrivit procedurii, preşedinţii comisiilor pot fi revocaţi la propunerea speakerului după consultarea cu fracţiunile parlamentare.
O situaţie similară este şi cu preşedintele Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie, Elena Bacalu, care a trecut de la fracţiunea PDM la grupul Pro Moldova. Ea a fost înlocuită de democratul Ghenadie Buza. Fostul democrat Vasile Bîtca, care s-a alăturat Pro Moldova, a fost revocat din funcţia de preşedinte al Comisiei administraţie publică în favoarea deputatei Partidului Şor, Reghina Apostolova.
Deputatul democrat Nicolae Ciubuc a fost desemnat preşedinte al Comisiei mediu şi dezvoltare regională, fiind revocat din calitatea de vicepreşedinte al Comisiei agricultură şi industrie alimentară.
Totodată, deputata Violeta Ivanov a fost revocată din funcţia de şef al delegaţiei la Adunarea parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră. Deputaţii l-au desemnat în această calitate pe Nicolae Ciubuc. Ivanov a fost revocată şi din funcţia de şef-adjunct al delegaţiei la Adunarea Interparlamentară a Parlamentului Georgiei, Parlamentului Republicii Moldova şi Radei Supreme a Ucrainei, iar Igor Vremea a fost desemnat în această funcţie.
A suferit modificări şi componenţa delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Ruxanda Glavan, care a părăsit PDM în favoarea Pro Moldova, a fost exclusă din lista membrilor. Membru al delegaţiei la APCE a devenit vicepreşedintele Parlamentului, deputata PDM, Monica Babuc.