main logo
576

Componența CEC va fi modificată: Câți membri vor fi propuși de Parlament

Zece persoane vor fi propuse plenului Parlamentului, pentru a fi desemnate în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Componența CEC va fi modificată: Câți membri vor fi propuși de ParlamentFoto: știri.md

În cadrul şedinţei de astăzi, Comisia juridică, numiri şi imunităţi a aprobat raportul pentru un proiect de hotărâre în acest sens, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Potrivit legislaţiei, Comisia Electorală Centrală are nouă membri, dintre care opt sunt desemnaţi de Parlament şi unul de Preşedintele ţării. 

Proiectul de hotărâre prevede că partidele parlamentare au propus nouă candidaturi, după principiul respectării reprezentării proporţionale a majorităţii şi a opoziţiei.

Aşadar, Fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate a propus cinci candidaţi. De asemenea, trei membri au fost propuşi de Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, iar Fracţiunea parlamentară a Partidului Politic ”ŞOR” a propus un candidat pentru funcţia de membru al Comisiei Electorale Centrale.

Persoanele care vor fi propuse spre desemnare în funcţia de membru al Comisiei Electorale Centrale sunt: Berlinschii Alexandru, Caraman Angelica, Gurduza Sergiu, Lupaşco Ludmila, Musteaţa Alexandru, Postolache Vasile, Miron Vitalie, Enciu Lilian şi Banaru Vadim. În urma intervievării candidaţilor, câţiva membri ai Comisiei juridice, numiri şi imunităţi au exprimat unele rezerve vis-a-vis de aptitudinile în exercitarea funcţiei electorale a doi dintre candidaţi, Miron Vitalie şi Postolache Vasile.

Potrivit legislaţiei, membrii Comisiei Electorale Centrale sunt desemnaţi cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. 

Mandatul componenţei CEC a expirat în luna iunie a acestui an, însă a fost prelungit cu 90 de zile, din cauza perioadei electorale a alegerilor parlamentare anticipate, care au avut loc la 11 iulie anul curent. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării