Comisia Electorală Centrală a stabilit alegeri locale noi în 2 localități
Alegerile locale noi pentru funcția de primar în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, și în satul Nucăreni, raionul Telenești, vor avea loc pe 6 septembrie 2020.

Data a fost stabilită în cadrul ședinței de astăzi, 9 iunie, desfășurate de Comisia Electorală Centrală, transmite Știri.md.
Menționăm că în ambele cazuri vacanța funcției de primar a survenit ca urmare a demisiilor depuse, acestea fiind motivate prin alegerea în calitate de președinți ai raioanelor Dondușeni și, respectiv, Telenești.
Astfel, CEC a aprobat programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în localitățile menționate.
Documentul stabilește termenul limită de constituire a circumscripțiilor electorale de nivelul I, a secțiilor de votare, precum și a organelor electorale ce le vor administra, perioada de raportare financiară, particularitățile monitorizării alegerilor și reflectării acestora în mijloacele de informare în masă, verificarea corectitudinii întocmirii listelor electorale, perioada de organizare și desfășurare a seminarelor de instruire pentru funcționarii electorali etc.
Alegerile locale în aceste localități urmau să aibă loc pe 17 mai, ulterior scrutinele fiind anulate până la încetarea stării de urgență.