Comisia de la Veneția va analiza modificările legislative privind Vettingul
Parlamentul Republicii Moldova urmează să prezinte explicații Comisiei de la Veneția după modificarea procedurii de numire a membrilor internaționali ai comisiei de evaluare a procurorilor, care permite desemnarea acestora cu majoritate simplă în loc de majoritate calificată.
Imagine simbolComisia Europeană a anunțat că Parlamentul Republicii Moldova este invitat să transmită Comisiei de la Veneția modificările legislative adoptate recent privind procedura de numire a membrilor internaționali în comisia de evaluare externă a procurorilor, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Markus Lammert, reformele în domeniul statului de drept și al justiției sunt esențiale pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Acesta a subliniat că orice reformă trebuie realizată într-un mod transparent și incluziv, cu consultarea tuturor părților interesate. De asemenea, sprijinul partidelor politice pentru reformele-cheie din domeniul justiției este important pentru a asigura reprezentativitatea și implementarea lor pe termen lung.
În acest context, Comisia Europeană a invitat Parlamentul Republicii Moldova să prezinte modificările legislative Comisiei de la Veneția pentru examinare.
Vinerea trecută, Parlamentul a numit doi membri ai comisiei de evaluare externă a procurorilor. Proiectul a fost analizat repetat după ce opoziția s-a opus candidaturii lui Herman von Hebel, fost președinte al comisiei.
Pentru a depăși blocajul politic, deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au adoptat un amendament la lege prin care pragul de vot necesar pentru desemnarea membrilor internaționali a fost redus de la majoritate calificată la majoritate simplă, respectiv de la 61 la 51 de voturi.
Partidele din opoziție au anunțat că, după sesizarea Curții Constituționale, vor adresa demersuri și instituțiilor europene.
Totodată, mai multe organizații ale societății civile au criticat modul în care a fost modificată legea pentru numirea membrilor internaționali în comisiile de evaluare a judecătorilor și procurorilor, susținând că schimbarea a fost făcută în grabă.