main logo
1535

Codreanu: Operațiunea ilegală Otkos în grădinițele Capitalei

Primarul interimar Ruslan Codreanu este furios pe conducerea DGETS pentru că, potrivit lui, în grădinițe încă se mai strâng bani de la părinți.

Codreanu: Operațiunea ilegală Otkos în grădinițele Capitalei

Iar conducerea instituțiilor motivează că primăria a dat bani pentru a fi puse ferestrele dar mai sunt necesari bani pentru repararea „otkosurilor” (n.red. ramele de la geamuri).

După raportul conducătorului DGETS referitor la pregătirea instituțiilor de învățământ pentru începerea unui nou an școlar, Codreanu a declarat că primește zilnic mesaje în care este anunțat că la grădinițe încă se strâng bani, transmite Ştiri.md cu referire la Deschide.md.

„Este operațiunea otkosuri, știți ce înseamnă asta? Vă spun eu ca să știți toți: este atunci când primăria dă bani pentru reparație iar conducerea grădinițelor spun părinților că mai este nevoie de bani pentru otkosuri că nu se ajung. De altă dată când am să merg pe la grădinițe am să vă iau cu mine să vedeți ce e acolo”, a declarat interimarul primăriei Chișinău. 

Ruslan Codreanu a adăugat că primăria a contract o firmă de IT ca să facă pagini web pentru grădinițe iar conducerea acestor instituții spun că nici măcar CV-urile nu doresc să le prezinte.

„Nemaivorbind de faptul că ați contractat acea companie ca să facem totul transparent, online. Știți că directorii de la grădinițe refuză să prezinte CV-urile și motivează că acestea sunt informații cu caracter personal. Ce fel de caracter personal, despre ce vorbim?”, a adăugat primarul interimar.

De la începutul verii, din cele 159 de grădinițe din municipiul Chișinău, și-au suspendat activitatea 99 de instituții. La data de 16 iulie, și-au reluat activitatea 15 grădinițe dintre cele care au fost închise pentru reparații. Astfel, în regim obișnuit activează 75 de instituții, ceea ce constituie 47%. Totodată, lucrările de reparație în instituțiile de învățământ preșcolar au fost realizate în proporție de peste 40%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării