main logo
1458

Cine va deveni noul președinte al raionului Criuleni

Președintele raionului Criuleni, totodată și președinte al organizației raionale a PDM, Veaceslav Burlac, ar putea să-și dea mâine demisia.

Cine va deveni noul președinte al raionului CriuleniVeaceslav Burlac ar putea fi înlocuit cu ex-viceministru MAI Ion Țurcan

Informația a fost confirmată pentru Unimedia de către un consilier raional, transmite Știri.md

Potrivit lui, mâine este programată ședința consiliului raional.

Aceeași sursă mai spune că, tot mâine, ar putea fi propus un nou președinte de raion, fostul viceministru MAI, Ion Țurcanu.

Contactat telefonic, Veaceslav Burlac a declarat pentru Unimedia: „Până mâine mai este. Azi este azi și azi eu sunt președinte. Mâine dacă urmează a fi ceva eu am să vă anunț. Eu nu vă confirm azi nimic”.

După procesarea a 100% de procese-verbale, candidatul ACUM a obținut 9.775 de voturi, echivalentul a 32%, fiind urmat de Burlac cu 9.380 de voturi, care este egal cu 30%.

Amintim că Ion Țurcan a fost demis din funcție la 1 noiembrie 2017, și numit în funcția de reprezentant plenipotențiar al Republicii Moldova în Biroul pentru coordonarea combaterii criminalității organizate pe teritoriul statelor CSI.

Numele lui Ion Țurcan a figurat într-o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice din 2004, în legătură cu protejarea unor transporturi cu marfă de la piața Km 7 din Odesa, care intrau în R. Moldova prin vamă fără să fie înregistrate.

Atunci a fost demarată o anchetă penală, dar nu a mai fost anunțată finalitatea ei. După acest caz, ministrul de atunci Gheorghe Papuc l-a somat pe Ion Țurcanu să-și prezinte demisia. A revenit în Ministerul de Interne în iulie 2009, fiind promovat la șefia Batalionului cu destinație specială „Fulger”.

Totodată, mai precizăm că astăzi la Ialoveni, de asemenea a avut loc o schimbare la nivel înalt în raionul Ialoveni. Ghenadie Sajin, unul dintre cei mai de încredere oameni ai liderului PDM, Vladimir Plahotniuc a fost ales președinte al Consiliului Raional. Pentru candidatura sa au votat 27 din cei 35 de consilieri.

Sajin îl va înlocui pe Lilian Carmanu, fostul primar de Mileștii Mici devenit cunoscut după ce imediat după alegeri a anunțat că nu va mai susține proiectele de infrastructură a raionului pentru că oamenii nu au susținut candidații PDM. Carmanu însă, nu va părăsi Consiliul și va fi vicepreședinte al raionului.

Mutările vin la aproape o lună după înfrângerile răsunătoare ale candidaților democrați în aceste circumscripții.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării