main logo
964

Cine sunt medicii care s-au ales cu distincții oferite de Dodon

Anual, în a treia duminică a lunii iunie, în Republica Moldova este marcată Ziua lucrătorului medical și a farmacistului.

Cine sunt medicii care s-au ales cu distincții oferite de Dodon

Astfel, cu prilejul sărbătorii profesionale, Președintele Igor Dodon a semnat un decret prin care a conferit înalte distincții de stat unui grup de lucrători medicali care activează în diverse instituții medicale din țară.

,,Profesia de medic este una din cele mai nobile din lume, dar şi de o responsabilitate enormă. Majoritatea lucrătorilor medicali din țara noastră, în pofida tuturor dificultăților și a remunerării joase, dau dovadă de înaltă măiestrie profesională, muncind zilnic cu jertfire de sine, ghidîndu-se de principiile Jurământului lui Hippocrate”, a remarcat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului a subliniat că pledează și consideră oportun ca medicilor să le fie atribuit un statut similar celui de funcționar public, să beneficieze de un salariu motivant și de garanțiile sociale respective.

După cum scrie ZdG, de „Ordinul Republicii” s-a învrednicit Ștefan Gațcan, fondatorul SRL „Extramed” și directorul unei maternității private din Chișinău. Ștefan Gațcan a ocupat anterior funcția de director al Institutului Mamei și Copilului, dar a fost demis printr-un Ordin al Ministerului Sănătății. Ulterior, acesta s-a adresat în instanță, iar justiția a anulat ordinul și a stabilit că acestuia urmează să-i fie achitați 35 de mii de lei drept salariu pentru absența forțată de la muncă și prejudiciu moral de șapte mii de lei.

Mihail Darciuc, șef de Secție la Institutul de Medicină Urgentă, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”.

De asemenea, șeful statului a acordat șapte ordine „Gloria Muncii”, trei medalii „Meritul Civic”, două medalii „Nicolae Testimițeanu” și un titlu onorific „Om Emerit”.

Un ordin „Gloria Muncii” a fost acordat directorului de departament al centrului privat „Galaxia” din Chișinău, Marigula Moșneaga.

Titlul „Om emerit” a fost acordat Alei Manolache, directoarea Centrului de Excelență în medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării