Cine este vicepreședintele de raion acuzat de coruperea protestatarilor
Unul dintre vicepreședinții raionului Orhei ar fi oferit câte 300 de lei unor participanți la protestul opoziției, desfășurat în Capitală, pe 26 iulie.

Potrivit unui comunicat al Poliției Republicii Moldova, unul dintre vicepreședinții raionului Orhei a fost documentat de polițiști pentru coruperea participanților la protestul din Chișinǎu, organizat pe 26 iulie, dupǎ ce acesta a remunerat financiar unele dintre persoane, chiar în sediul unui partid politic din Orhei, transmite Știri.md.
În raionul Orhei sunt trei vicepreședinți. Potrivit surselor NewsMaker, vicepreședintele vizat de ancheta privind coruperea protestatarilor ar fi Mihail Paciu.
Potrivit Poliției Republicii Moldova, 13 persoane ar fi fost remunerate financiar, la sediul unui partid politic, după ce ar fi revenit în Orhei de la manifestația organizată de opoziție.
„Raportul dintre cele câteva sute de lei primite și cele câteva mii cât valorează amenda este colosal. Nicio remunerare nu costă cât demnitatea și propriile viziuni”, se arată în comunicatul Poliției.
Amintim că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Partidul Socialiștilor (PSRM), Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” au organizat sâmbătă, 26 iulie, un miting în scuarul din fața Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău. Acțiunea s-a desfășurat sub genericul „Pentru Moldova” și a reunit simpatizanți din diferite regiuni ale țării. Poliția a fixat mai multe cazuri în care s-ar fi oferit și primit mijloace financiare, în schimbul prezenței la acest miting.