Cine este Natalia Morari, candidat la funcția de șef al statului
Natalia Morari candidează independent la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

S-a născut pe data de 12 ianuarie 1984, în Hânceşti. A studiat sociologia la Universitatea de Stat „Mihail Lomonosov” din Moscova. Tot acolo şi-a început cariera în jurnalism, în redacția publicației ruse „Novoe Vremea”. Spune că a fost expulzată din Rusia din cauza investigațiilor sale jurnalistice, care ar fi deranjat persoane din conducerea de la Kremlin. În același timp, Natalia Morari a fost acuzată de-a lungul carierei sale că ar fi agent de influență al Federației Ruse, acuzații pe care le respinge categoric, transmite Știri.md cu referire la IPN.
În Republica Moldova s-a implicat în mai multe activităţi social-politice. A fost printre organizatorii protestelor din aprilie 2009, merit pe care îl scoate în evidenţă în CV-ul de prezentare a candidaturii sale la Preşedinţie. „Fiind conducătoarea organizației „Think Moldova”, am făcut parte dintre principalii organizatori ai protestelor din 7 aprilie din 2009, alături de alți activiști civici. Manifestațiile au fost generate de nemulțumirea noastră, a tinerilor, față de rezultatul alegerilor parlamentare, în urma cărora PCRM a obținut majoritate”, scrie Natalia Morari.
În jurnalismul din Moldova s-a lansat în 2010, la Publika TV, cu propria emisiune, unde a activat până în 2013. Ulterior a lansat un alt proiect la TV7, post de televiziune deținut pe atunci de fostul deputat Chiril Lucinschi, anchetat într-unul din dosarele BEM. În presă s-a speculat de mai multe ori că Natalia Morari ar fi avut o relaţie amoroasă cu Chiril Lucinschi. Ulterior, TV7 a trecut printr-un rebranding, transformându-se în TV8, iar Natalia Morari a stat la bazele lansării postului, gândit ca o televiziune independentă, finanțată cu ajutorul partenerilor externi.
A moderat proiectele sale de autor la TV8 până când a fost nevoită să se retragă din companie la insistenţa colegilor săi, inclusiv din Consiliul de Administrație, din cauza scandalului în care a fost implicată după ce s-a confirmat că afaceristul Veaceslav Platon, acuzat de escrocherii și spălare de bani în proporții deosebit de mari, este tatăl copilului ei. Morari a declarat că a fost șantajată cu aceste detalii din viața ei personală pentru a fi exclusă din conducerea TV8. Acuzațiile au fost respinse de instituția media, cu care Morari a avut pe rol câteva procese de judecată.
După ce s-a aflat despre relația ei cu Veaceslav Platon, care este anunţat în căutare internaţională, a renunțat pentru o vreme la cariera în jurnalism. A revenit ulterior în spaţiul public, lansând un proiect online, sponsorizat cu mii de euro. Morari a negat că sponsorul ar fi Veaceslav Platon.
În declarația de avere pentru anul trecut indică venituri de până la 85.000 de lei de la Media Sapiens SRL, companie pe care o administrează. De asemenea, declară o donație de 36.000 de euro pe numele copilului său, fără să indice donatorul. Natalia Morari mai declară un venit de peste 20.000 de lei din vânzarea unor bunuri. Are în folosinţă un apartament de 176 de metri pătrați, despre care spunea recent într-un interviu că i-ar aparține fiului său, dar şi o mașină de lux, un Mercedes fabricat în 2023. Morari indică şi trei bunuri obţinute prin donaţie, care depășesc valoarea a zece salarii medii lunare pe economie, printre care un ceas Rolex de 7.000 de dolari, un ceas Chanel de 8.000 de dolari și o geantă Chanel de peste 10.000 de dolari.
De asemenea, în declaraţia de avere sunt indicate câteva conturi bancare în Moldova, pe care păstrează peste 270.000 de lei. Declară și criptomonede Bitcoin, în valoare de peste 16.000 de dolari. Are și două credite, de 456.000 de lei și de 5.200 de euro, contractate de la o bancă și de la o organizație de creditare din Moldova.
Natalia Morari s-a lansat în campania electorală cu un program numit „Moldova nouă”. Spune că vrea să fie președintele noii generații, având ca slogan la scrutin: „Schimbarea aici și acum”.
Nu îi trece cu vederea nici pe pensionari, cărora le promite pensii mai mari, dar şi bonuri lunare de 1.500 de lei pentru produse alimentare locale, propunându-şi astfel să stimuleze și cererea pentru producătorii autohtoni. „Una dintre primele mele inițiative în calitate de președintă va fi promovarea unei reguli de mărire a salariilor prin care reprezentanții autorităților Republicii Moldova nu-și vor putea crește salariile înainte de a mări pensiile vârstnicilor cu cel puțin 1:2. Adică, dacă deputații sau miniștrii doresc să-și crească salariile cu 10%, trebuie mai întâi să mărească pensiile cu 20%”, susține candidata.
O altă inițiativă anunțată de Natalia Morari este Programul ipotecar de stat, cu o dobândă anuală de doar 1%. Plata inițială nu va depăși 10% din valoarea locuinței. „Nu vor fi percepute comisioane suplimentare și nu vor exista restricții de vârstă. Adică nu ne vom limita la vârsta de până la 45 de ani. Va fi suficient un document care să confirme existența unui loc de muncă permanent, a unei afaceri proprii sau a pensiei”, declară candidata. De asemenea, propune să fie creată Agenția Națională de Ipotecă, care va fi responsabilă de oferirea creditelor ipotecare direct cetățenilor, preluând riscurile de la băncile comerciale și asigurând stabilitatea pieței imobiliare. Agenția Națională de Ipotecă va deveni creditorul de ultimă instanță pentru participanții pe piața imobiliară.
Natalia Morari ocupă ultima poziţie, cu numărul 11, în buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie.