main logo
3032

Cine de la Primărie a permis instalarea corturilor în fața instituțiilor de stat

Despre instalarea corturilor în fața mai multor instituții de stat din Chișinău, Primăria Capitalei a fost informată sâmbătă, 8 iunie.

Cine de la Primărie a permis instalarea corturilor în fața instituțiilor

Viceprimarul Nistor Grozavu spune că a primit un telefon de la cineva dintre organizatori, dar nu-și amintește exact de la cine și nici ce oră era. Documentul a fost semnat de secretarul general al PDM, Constantin Botnari, iar perioada pentru care a fost solicitată autorizarea manifestațiilor este 8 - 30 iunie, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

Responsabilii împuterniciți de Partidul Democrat să asigure caracterul pașnic al manifestațiilor sunt Eugeniu Nichiforciuc și Iurie Cazacu.

Solicitat de Agora, viceprimarul Nistor Grozavu a declarat că sesizarea urmează să fie examinată astăzi, întrucât atunci când a fost depusă era zi de odihnă.

„Eu am fost contactat telefonic și ieri am văzut pe poșta electronică depusă o declarație pentru aceste corturi. Vedem acum cum este de procedat. Când s-a discutat cu mine telefonic, ei aveau în vedere MAI, PG, CC, Guvernul și încă 2-3 instituții. Nu am reținut cine m-a sunat. I-am explicat că în zilele de sâmbătă și duminică nu putem examina acea autorizare. Este prima dată, de când lucrez la Primărie, când mă ocup de un astfel de subiect. În cazul în care nu perturbează circulația, este legală și o informare legală”, a declarat Nistor Grozavu.

Amintim că sâmbătă seara grupuri de tineri au instalat corturi în fața mai multor instituții de stat, ulterior, în mod organizat, acolo au fost aduse grupuri de persoane. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării