main logo
3267

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Dan Perciun în Parlament

După ce Dan Perciun a fost învestit în funcția de ministru al Educației, fotoliul său de deputat rămâne liber. Locul acestuia ar putea fi preluat de Mariana Lucrețeanu, care este a 77-a în lista supleanților.

Cine ar putea ocupa fotoliul lui Dan Perciun în Parlament

Mariana Lucrețeanu, în vârstă de 33 de ani, este originară din Vadul lui Vodă. Conform declarațiilor din campania electorală, aceasta a fost stabilită o perioadă în Germania, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.  

În campania pentru parlamentare, ea a declarat că este plecată din țară deja de 20 de ani. Atunci, Lucrețeanu a menționat că țara noastră „poate deveni un exemplu de performanță și dezvoltare”.

Știri.md amintește că Dan Perciun a devenit ministrul Educației la 17 iulie, când a depus jurământul în prezența președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării