main logo
1162

Cimitire deschise. Consilier: PSRM și Șor vor să-și justifice marșul

Accesul în cimitirele din capitală de Blajini s-a făcut la insistența Mitropoliei Moldovei, dar și ca urmare a demersului depus, joi, 6 mai, de către consilierii municipali PSRM și ȘOR din CMC.

Cimitire deschise. Consilier: PSRM și Șor vor să-și justifice marșulFoto: tv8.md

Declarația a fost făcută de consilierul municipal PUN, Corneliu Pântea, transmite Știri.md.

Potrivit lui, prin deschiderea cimitirelor, PSRM și ȘOR vor să-și justifice marșul organizat la data de 9 mai cu câteva mii de oameni.

"Astăzi, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din Chișinău a permis accesul cetățenilor în cimitirele din capitală de Paștele Blajinilor. (9-10 mai)

Asta cu toate că reprezentanții ÎM Combinatul Servicii Funerare au declarat joi, că asigurarea fluxului continuu de vizitatori în cimitire, astfel încât să fie evitată  aglomerația chiar și cu participarea oamenilor legii, nu este posibilă.

Ultimii, în așa fel, vor să-și justifice acțiunea, care intenționează să o organizeze pe 9 Mai (marșul memoriei), cu participarea a câteva mii de oameni, sau mai degrabă să acopere consecințele, care vor urma în rândul populației după acest marș.

În același timp, doar în cimitirul “Sf. Lazăr” din Chișinău sunt circa 300.000 morminte. Putem presupune, că în aceste 2 zile de blajini cimitirele din Chișinău vor fi vizitate de circa 1 mln. de oameni. 

Știind că suntem fideli tradițiilor noastre, uneori exagerate, și la care nu putem renunța nici pe timp de ciumă, intuiesc că vom avea consecințe nu prea bune peste o săptămână două.

Ne dorim să comemorăm pe cei trecuți în neființă, dar în siguranță ori viața are întotdeauna prioritate!", a comentat Pântea.

Citește și: Cimitirele din Chișinău vor fi deschise de Blajini: Restricțiile impuse

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării