main logo
3187

Chișinăul pregătește un nou plan de reintegrare a regiunii transnistrene

Autoritățile de la Chișinău pregătesc un nou plan de reintegrare a regiunii transnistrene, iar rolul României și Uniunii Europene în procesul de negocieri ar trebui să crească, având în vedere parcursul european al Republicii Moldova, a declarat pentru Europa Liberă vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Chișinăul pregătește un nou plan de reintegrare a regiunii transnistrene

Potrivit vicepremierului, de-a lungul a 30 de ani au existat cel puțin 14 planuri sau strategii de reintegrare. „Sigur ele nu se făceau niciodată publice. N-au avut, firește, succes. Nici un succes. Dar nu se acționează în neștire. Orice acțiune, inclusiv planurile pentru un an sau doi, sunt programate. Adică, ce avem de gând să facem pentru un an-doi și se schițează anumite variabile. Ce s-ar putea întâmpla în cazul în care, bunăoară... Toate aceste proiecte, mai ales după 2005, țin cont numaidecât de un lucru – de legea adoptată de Parlament în anul 2005”, a notat Oleg Serebrian, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Potrivit lui, această lege este linia roșie după care nu se poate trece. Este vorba despre faptul că integritatea teritorială a Republicii Moldova, statul unitar, demilitarizarea, decriminalizarea acestei regiuni sunt elemente care trebuie să facă numaidecât parte din acest plan de acțiuni.

În opinia vicepremierului, partea ucraineană poate ajuta Republica Moldova la nivel de expertiză, dar și din punct de vedere diplomatic. Întâi de toate, pentru că Ucraina este parte a procesului e negocieri. „Este cel mai important vecin al nostru în procesul de negocieri, România nefăcând parte din procesul de negocieri direct, ci doar prin intermediul OSCE sau al UE. De altminteri, cred că rolul României trebuie să crească, mai ales odată cu integrarea noastră graduală în spațiul european. Și rolul Uniunii Europene trebuie să crească de asemenea, pentru că subiectul transnistrean va deveni din ce în ce mai mult și un subiect de integrare europeană”, a menționat vicepremierul pentru Europa Liberă.

„Avem a reintegra o țară și a o integra în Uniunea Europeană. Deci aceste două procese trebuie cumva coroborate, coordonate și sincronizate”, a mai spus vicepremierul

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării