Chișinăul acuză Tiraspolul că încearcă să traseze o frontieră în zonă
Sub pretextul gestionării regimului stării de urgenţă, exponenţii Tiraspolului încearcă să traseze o "frontieră" în Zona de Securitate, iar pentru a-şi realiza intenţiile, aceştia recurg la blocarea activităţii observatorilor militari.

De această opinie este delegaţia Moldovei în Comisia Unificată de Control (CUC), transmite Știri.md.
Potrivit unui comunicat citat de agenţia Infotag, impedimentele de circulaţie create de Tiraspol în Zona de Securitate prin instalarea ilegală a posturilor grănicereşti şi barierelor în jurul localităţilor aflate sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale şi blocarea activităţii observatorilor militari din cadrul Forţelor Mixte de Pacificare au fost problemele elucidate de reprezentanţii Chişinăului în şedinţa din 21 mai a CUC, convocată la Bender.
"Toate aceste acţiuni pun în lumină nefavorabilă mecanismul de monitorizare a Zonei de Securitate, iar în ansamblu cu poziţia pasivă a şefilor comenduirilor militare Dubăsari şi Bender care nu au intervenit în remedierea situaţiei, demonstrează sfidarea de către Tiraspol a operaţiunii de pacificare pe râul Nistru şi generează neîncrederea cetăţenilor ţării în formatul existent al acestei operaţiuni", consideră reprezentanţii Chişinăului.
Insistând pe eliminarea posturilor ilegale şi deblocarea activităţii observatorilor militari, delegaţia Republicii Moldova a lansat ideea de a include reprezentanţii Misiunii OSCE în grupul de observatori militari din cadrul Forţelor Mixte de Pacificare (în prezent în grupul de observatori militari sunt reprezentanţi ai Republicii Moldova, Federaţiei Ruse, Ucrainei şi regiunii transnistrene).
Iniţiativa delegaţiei moldoveneşti de a plasa pe agenda Comisiei subiectul vizând examinarea şi aprecierea activităţii Comandamentului Militar Întrunit în ceea ce priveşte asigurarea funcţionalităţii mecanismelor de pacificare în contextul măsurilor anti-COVID-19 nu a fost susţinută în cadrul şedinţei.
Partea transnistreană nu a acceptat pentru discuţie nici subiectul pe care îl propune reprezentantul Federaţiei Ruse încă din iulie 2019 şi care presupune efectuarea unei analize complexe a situaţiei actuale în Zona de Securitate ca urmare a apariţiei posturilor ilegale.