15 iun, 2018 14:42
564
0
Chirtoacă insistă pe necesitatea demolării cinematografului Gaudeamus
15 iun, 2018 14:42
564
0

Discuțiile pe marginea demolării cinematografului Gaudeamus continuă. Fostul edil al Capitalei susține că edificiului cinematografului trebuie demolat pentru că utilitatea publică a acestuia a fost deja epuizată.

„Acela nu e monument de arhitectură. Clădirea aia oricum urmează a fi demolată. Ce va fi în locul ei urmează să vedem”, a menționat Chirtoacă în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21.

Fostul primar a mai precizat că atunci când a semnat autorizația în 2016, aceasta prevedea și implicarea arheologilor pentru a stabili dacă sunt oseminte în subteran: 

„Nu are sens păstrarea clădirii dacă e falimentară. Ea nu produce nici un fel de activitate economică. Nimeni nu mai merge acolo și e închis de ani de zile. După mine trebuie dat jos și acela cu consomolul de acolo, că tot e crimă ce au făcut comuniștii când au construit pe cimitir cele două obiective”.

Întrebat de Gheorghe Gonța dacă actele au fost obținute legal, Chirtoacă a declarat că în 2016 totul era legal. Acesta a mai subliniat că acum se face populism în jurul acestei demolări și că de fapt orice clădire care își epuizează utilitatea, trebuie dată jos, cu excepția monumentelor istorice, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Autorizația de desființare a cinematografului a fost semnată încă în august 2016 de către viceprimarul Nistor Grozavu. Acesta declara că: „în locul cine­ma­to­gra­fu­lui Gau­dea­mus se pro­pune să fie rea­li­zată o nouă con­struc­ție. Atât clă­di­rea, cât și tere­nul afe­rent sunt pro­pi­e­tate pri­vată. Pro­iec­tul pre­vede păs­tra­rea sălilor cine­ma­to­gra­fu­lui şi spa­ţi­ile publice pen­tru restaurare. Cele­lalte nivele vor fi spa­ţii loca­tive”.

Decizia demolării a stârnit însă nemulțumirea societății civile, care a organizat proteste, iar ulterior, viceprimarul Nistor Grozavu a semnat și o dispoziție de sistare a lucrărilor de desființare a clădirii.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter