main logo
896

Chicu anunță programul Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei

Fostul premier Ion Chicu a anunțat că urmează să creeze un nou partid politic, iar astăzi acesta a anunțat preambul care sunt scopurile acestuia.

Chicu anunță programul Partidului Dezvoltării şi Consolidării MoldoveiFoto: știri.md

Chicu se arată încrezut că situația din țară se va schimba spre bine în scurt timp, iar programul Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei (PDCM) ar putea accelera această mișcare, transmite Știri.md.

”Sarcina primordială a PDCM este consolidarea societății noastre în jurul obiectivului de integrare a Republicii Moldova, stat independent și suveran, în familia țărilor europene. Acest obiectiv este unul de natură existențială pentru țara noastră și trebuie să capete statut de idee națională!

E foarte mult de muncit pentru atingerea dezideratului de integrare europeană a țării noastre, e foarte mult de crezut în noi înșine pentru realizarea acestui obiectiv, e foarte mult de recuperat din încrederea partenerilor europeni față de politicul moldovenesc, dar oamenii care locuiesc pe acest pământ sfânt au fost tot timpul vrednici și muncitori, cu multă răbdare și determinare. Avem un scop nobil și suntem siguri de succes!

Dezvoltarea țării, prin readucerea în prim planul vieții social-economice și politice a profesioniștilor pragmatici și intelectualilor consacrați, este un alt obiectiv pe care și-l propune echipa PDCM. Oamenii din Moldova simt, deja, la modul practic, care sunt consecințele ignorării, de-a lungul anilor, a domeniilor Educației, Medicinii sau Culturii. Oamenii de valoare autentică ai Țării – savanții și tinerii talentați, artiștii și scriitorii, pedagogii și medicii, întreprinzătorii inovativi și sportivii de performanță, patrioții profesioniști din administrația publică locală și centrală, care cu toții constituie mândria și speranța oricărui popor, au fost trecuți pe plan secund de către politicieni. Drept consecință, Țara a fost lipsită de forța motrice a dezvoltării și prosperării. Oamenii de valoare din toate domeniile, reprezentanți ai tuturor etniilor, care împreună cu moldovenii constituie poporul Țării, trebuie să revină in prima linie a luptei pentru viitorul prosper al cetățenilor Republicii Moldova.

Moldova noastră e o inimă sângerândă. Țara e dezmembrată prin bariera nedreaptă de pe Nistru, dar și prin despărțirea de oamenii săi plecați printre străini. Reintegrarea regiunii din stânga Nistrului și crearea condițiilor pentru revenirea diasporei acasă sunt obiective vitale pentru națiunea noastră și subiect prioritar pe agenda PDCM.

PDCM este un partid politic de centru-dreapta, viziunile și obiectivele căruia sunt ancorate în determinarea noastră de a restabili statul de drept, ordinea si democrația – condiție indispensabilă pentru asigurarea autentică a libertăților si drepturilor omului, pentru implementarea politicilor economice liberale stimulatorii dezvoltării economice, pentru sporirea sustenabilității bugetar-fiscale a țării și, implicit, creșterea capacității de finanțare a domeniului social. Libertatea de opinie și exprimare este elementul fundamental al oricărei societăți dezvoltate și constituie pilonul activității PDCM, dar asigurarea acestor libertăți este posibilă doar în condițiile unui stat democratic puternic, care poate proteja libertățile democratice ale cetățenilor, atât în fața unor instituții publice, cât și în fața elementelor radicale din politicul moldovenesc. Asigurarea respectării drepturilor omului și funcționarea statului de drept este și condiția principală pentru a spera la perspectiva integrării europene a statului nostru, respectiv și prioritate esențială pentru PDCM.

Corupția endemică, justiția aservită politicului și „dreptatea celui mai puternic” sunt consecințele statului slab și ineficient. Corupția mare urmează a fi combătută prin control eficient asupra cheltuielilor și averii, combinată cu pedepse dure. Corupția mică poate fi diminuată prin asigurarea unor salarii suficiente pentru o viață decentă, corespunzătoare standardelor contemporane. Justiția independentă este elementul fundamental al oricărui stat dezvoltat și poate fi asigurată prin revederea mecanismelor de numire a judecătorilor și procurorilor în funcțiile cheie din sistem, inclusiv în componența organelor colegiale.

Oamenii vor ține la statul lor doar dacă statul va ține la oameni. Sporirea grijii instituțiilor statului față de cetățeni prin creșterea calității serviciilor publice este un obiectiv, care de asemenea ar trebui să devină unul comun pentru forțele politice din țară, or acesta este elementul determinant pentru atitudinea cetățeanului față de stat. Reforma Administrației Publice Centrale și Locale și ajustarea continuă a sistemului public la realitățile social-economice, sunt unica posibilitate de a pune instituțiile statului în serviciul cetățeanului, de a utiliza eficient banii cetățenilor pentru întreținerea aparatului birocratic, dar și de a elimina povara administrativă nejustificată asupra activităților economice. PDCM va promova această reformă, vizând în mod special structura guvernului și administrația locală de nivelul doi.

Investițiile publice masive în infrastructură constituie precondiția principală pentru dezvoltarea economică, atragerea investițiilor private și crearea noilor locuri de muncă. Nu este posibil să stopezi exodul populației tinere și să readuci oamenii din străinătate, dacă statul nu le va asigura drumuri calitative, sisteme de apă și canalizare, securitate energetică, dar și un mediu ambiant prielnic pentru viață. Această abordare, împreună cu accentul pe dezvoltarea economiei „verzi” și diminuarea participării statului în economie ca agent economic, sunt elemente fundamentale ale viziunilor economice ale echipei PDCM și obiectiv prioritar pentru realizare”, a declarat Chicu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării