Cheptonar: Eliberarea ofițerilor din Rusia, un succes al diplomației R. Moldova
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Andrian Cheptonar, susține că participarea Republica Moldova la un schimb internațional de persoane, în urma căruia doi ofițeri moldoveni au fost eliberați din captivitatea rusă, reprezintă o premieră.
Imagine simbolÎn cadrul unei emisiuni de la Moldova1.md, oficialul a calificat operațiunea drept un succes al diplomației și al serviciilor de securitate, transmite Știri.md.
„Este primul caz în istoria Republicii Moldova când acest lucru s-a întâmplat. Este o reușită destul de bună a diplomației R. Moldova, pentru faptul că am putut să ne alipim acestui schimb la care se lucra de mult timp. Am reușit să promovăm ca cei doi cetățeni ai Republicii Moldova care se aflau în captivitate în Federația Rusă să fie introduși în acest schimb de prizonieri”, a declarat Cheptonar.
Parlamentarul a subliniat rolul partenerilor externi în realizarea operațiunii, menționând sprijinul din partea României, Poloniei și SUA.
„Cu siguranță această mediere nu ar fi avut loc fără o implicare puternică a partenerilor noștri transatlantici, a administrației Trump”, a spus acesta.
Potrivit lui Cheptonar, în cadrul unor vizite la Washington, delegația moldovenească a avut întrevederi cu congresmeni și senatori din ambele partide, obținând sprijin în Congresul SUA.
„Noi am fost tot timpul un partener de încredere pentru SUA și ne bucurăm că am reușit să avem această portiță diplomatică care ne-a ajutat să eliberăm ofițerii noștri din captivitate”, a adăugat deputatul.
Acesta a evidențiat contribuția Serviciului de Informații și Securitate și a diplomației, precizând că astfel de acțiuni devin publice doar după obținerea unor rezultate.
Totodată, acesta a avertizat asupra riscurilor continue din partea Federației Ruse, menționând că activitatea de spionaj rămâne activă la Chișinău.
„Avem o activitate destul de bună a SIS pentru a apăra R. Moldova de ingerințele rusești. Spionajul rusesc rămâne activ în Chișinău și SIS trebuie în continuare să-l combată”, a declarat oficialul, adăugând că nu sunt excluse acțiuni ulterioare din partea autorităților.
În același timp, Cheptonar a subliniat că Republica Moldova este un stat pașnic și a cerut Moscovei să nu intervină în treburile interne ale țării.
Știri.md amintește că doi cetățeni ai Republicii Moldova, aflați în captivitate în Rusia, au fost eliberați și aduși acasă în cadrul unui schimb internațional de persoane. Potrivit șefei statului, cei doi sunt angajați ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
În schimbul lor, Moldova a predat două persoane. Este vorba despre cetățeana Federației Ruse Nina Popova, despre care Maia Sandu afirmă că ar fi acționat împotriva statului Republica Moldova, și despre Alexandru Bălan, cetățean moldovean acuzat de trădare de patrie în interesul serviciilor speciale din Belarus, care a fost grațiat pentru a putea pleca în Belarus.