Cetățenii, sfătuiți să nu folosească aplicația TAITO: Amenzile sunt mari
Ministra Afacerilor Interne îndeamnă cetățenii să nu descarce și să nu folosească aplicația TAITO, care, potrivit autorităților, este folosită de Federația Rusă pentru coruperea alegătorilor și obținerea, în mod ilegal, a datelor cu caracter personal ale moldovenilor.

„Vă încurajez să nu folosiți această aplicație, nu o descărcați, vă poate provoca mult mai mult rău. Nu o utilizați, pentru că puteți deveni subiect al unei investigații. După cum cunoașteți, amenzile pentru corupția electorală sunt foarte mari, pot ajunge la 37.500 de lei dar și mai mult, în dependență de complexitatea faptelor. E mult mai simplu să preveniți niște acțiuni care vă pot dăuna”, a spus ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, înainte de ședința Guvernului de miercuri, 6 august, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Potrivit ministrei, la nivelul fiecărei comunități există activiști care promovează această aplicație de tip chat, în care persoanelor li se solicită să prezinte un act de identitate, să se identifice cu o fotografie, apoi cu un video.
Ulterior, semnând un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal, pentru fiecare utilizator se face un cabinet personal.
„Promisiunea este că vor primi zeci de mii de lei și se dau indicații concrete de a participa la proteste și de a susține un anumit candidat electoral. Se face și un contract fictiv, care presupune și sancțiuni financiare în cazul în care nu se respectă indicațiile primite prin intermediul acestei aplicații”, a declarat ministra.
Citește și: IGP: Cetățenii care folosesc Taito pentru corupere electorală vor fi sancționați