main logo
2420

Cererea lui Veaceslav Platon la CtEDO a fost radiată de pe rol

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a radiat de pe rol cererea lui Veaceslav Platon, în care acesta s-a plâns în fața Curții în baza articolelor 3 şi 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând pretinsa maltratare în timpul aflării lui în custodia statului şi eşecul autorităţilor naţionale de a efectua o anchetă efectivă în această privinţă.

Cererea lui Veaceslav Platon la CtEDO a fost radiată de pe rolFoto: Laf.md

Așadar, Curtea a pronunțat decizia în cauza lui Platon, la 22 februarie 2023, după ce pe data de 12 ianuarie 2023, avocatul reclamantului Valeriu Pleșca a informat Grefa Curții că nu-l mai reprezintă pe Veaceslav Platon. De asemenea, el a notat că reclamantul urma să informeze Curtea cu privire la numirea unui nou reprezentant, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.

Fiind contactat de echipa Zdg, Valeriu Pleșca a menționat că nu îl mai reprezintă pe Platon la nivel național din anul 2019, iar în fața Curții l-a apărat în mai multe cereri, la două dintre care este așteptată decizia CtEDO. 

Potrivit rezumatului deciziei efectuat de Direcția agent guvernamental, la 13 ianuarie 2023, reclamantul a fost informat cu privire la un nou termen pentru prezentarea observațiilor sale. Cu toate acestea, nu a urmat niciun răspuns la scrisoarea Grefei, expediată direct la adresa reclamantului.

Se menționează că, printr-o scrisoare recomandată din 27 martie 2023, reclamantul a fost informat despre conţinutul Articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede radierea unei cereri de pe rol în situația în care circumstanţele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să dea curs cererii. 

„Scrisoarea a fost returnată fără a fi revendicată. Din acel moment, Curtea nu a recepţionat nicio scrisoare din partea reclamantului sau a reprezentantului acestuia”, se mai arată în rezumatul deciziei. 

Astfel, Curtea a constatat că nu există niciun motiv care ar justifica examinarea în continuare a cererii. Prin urmare, ea a radiat cererea de pe rol.

Reamintim că Veaceslav Platon a fost eliberat pe data de 15 iunie 2020, după patru ani de detenţie, în urma unui demers de suspendare a executării pedepsei depus de Alexandr Stoianoglo. Cu o lună mai devreme, la 18 mai, Stoianoglo declara că întreg dosarul lui Platon ar fi fost fabricat la comandă politică. Platon fusese condamnat la 18 ani de închisoare, în aprilie 2017, în dosarul „furtul miliardului”. El era învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ un miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.

În mai 2021, Judecătoria Chişinău, la solicitarea procurorilor, l-a achitat pe Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării