main logo
1413

CEC preconizează mai multe secții de votare la alegerile parlamentare din 11 iulie

Numărul secțiilor de votare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 ar putea ajunge la 2200 (cu 57 mai mult comparativ cu scrutinul prezidențial din 2020).

CEC preconizează mai multe secții de votare la alegerile din 11 iulieFoto: știri.md

Despre acest lucru a comunicat secretarul Comisiei Electorale Centrale, Maxim Lebedinschi, transmite Știri.md cu referire la Deschide.md.

Contactat de reporterul Deschide.MD, oficialul a menționat că pe teritoriul R.Moldova ar urma să fie deschise 2050 de secții de votare (2004 – în cadrul scrutinului prezidențial). Totodată, numărul secțiilor de votare în străinătate ar urma să fie majorat de la 139, la 150.

„Noi am bugetat, reieșind dintr-o situație normală. În cazul în care autoritățile responsabile ne vor comunica că nu sunt resurse suficiente, atunci va trebui să luăm o decizie cu implicarea tuturor factorilor responsabili de acest proces. La moment, noi nu putem merge pe o cifră mai mică decât ce a fost anterior”, a declarat Maxim Lebedinschi.

Amintim că alegerile parlamentare anticipare ar urma să aibă loc la data de 11 iulie 2021.

De precizat că la scrutinul prezidențial din 2020 au fost deschise 2143 de secții de votare, dintre care 139 au fost deschise în străinătate, iar altele 42, deschise pe teritoriul R.Moldova, au fost destinate alegătorilor din regiunea transnistreană.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării