CEC a stabilit componența Consiliului electoral pentru referendumul local din Coșnița
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat mai multe hotărâri ce vizează alegerile din 17 mai și 21 iunie 2026, precum și cele cu privire la atribuiri de mandate de consilier în consiliile locale.
Foto: IPNAstfel, în contextul organizării referendumului local din 21 iunie 2026, CEC a constituit Consiliul electoral al circumscripției electorale comunale Coșnița nr. 15/3, raionul Dubăsari în componență numerică de 7 membri, transmite Știri.md.
CEC a aprobat și componența nominală a Consiliului. Prima ședință va fi convocată cel târziu la data de 2 mai 2026. Consiliul va constitui secțiile de votare până la 17 mai 2026, iar birourile electoral ale secțiilor de votare până la 27 mai 2026.
De asemenea, Comisia a modificat unii termeni de realizare a acțiunilor din Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a referendumului local din 21 iunie 2026, care se referă la susținerea financiară a campaniilor electorale.
Membrii CEC au luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi și referendumurile locale din 17 mai 2026 prezentate de concurenții electorali și participanții la referendum, la situația din 27 aprilie 2026.
În aceiași ședință, CEC a confirmat persoana responsabilă de finanțe (trezorier) din partea Partidului Politic Mișcarea Respect Moldova și reprezentantul Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” în Comisia Electorală Centrală pentru perioada campaniei electorale aferente alegerilor locale noi din 17 mai 2026.
În calitate de observatori naționali, CEC a acreditat 31 de persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” pentru monitorizarea alegerilor locale noi și referendumurilor locale din 17 mai 2026.
Alte hotărâri ale Comisiei au vizat ridicări și atribuiri de mandate de consilier în consiliile locale.
Referendum din Coșnița va avea loc pe 21 iunie. Întrebarea care va fi supusă votului este: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”.