main logo
927

Cebotari, făra imunitate. Discursul deputatului PD de la tribuna Parlamentului

Deputatul Partidului Democrat, Vladimir Cebotari, a rămas fără imunitate parlamentară. 53 de deputați au votat, astăzi, 19 septembrie, pentru ridicarea imunității.

Cebotari, făra imunitate. Discursul de la tribuna Parlamentului

Discursul deputatului Vladimir Cebotari, înainte ca să rămână fără imunitate parlamentară:

„Eu nu am ce ascunde, nu există niciun secret în acest dosar. După declarațiile domnului Năstase, speram că voi fi invitat la audieri, la discuții. Eu știu că la indicația domnului Năstase s-au verificat ultimii 10 ani din viața mea, dar degeaba.

Acum să fie foarte clar la toată lumea de ce sunt acuzat. Sunt acuzat că am fost membru al unei comisii care a efectuat o evaluare tehnică. Prima hotărâre de guvern în acest sens a fost semnată în 2012, eu nu am avut nicio calitate în acel Guvern. Toate regulile privind contractul de concesionare au fost aprobate printr-o hotărâre de guvern în anul 2013.

Eu am avut funcții în această Comisie, nu drepturi. Dețin informații foarte clare cum s-au făcut evaluările în această comisie. Eu am atribuit cele mai joase note ofertelor, cele mai joase punctaje. Am prezentat raportul Guvernului, Comisia nu a transmis nimic nimănui în concesiune. Guvernul a aprobat raportul și ulterior și contractul de concesionare. Guvernul a trimis activul spre concesiune, nu Comisia din care am făcut parte.

Vorbim despre producerea dosarelor la comandă. Vreți să le închideți gura contracandidaților voștri din campania electorală pentru alegerile locale din octombrie. Îi cer doamnei prim-ministru Sandu să-i solicite demisia ministrului Năstase care face răfuială politică”, a declarat Cebotari de la tribuna Parlamentului.

Vladimir Cebotari, fostul vicepreședinte al PDM și ex-ministru al Justiției, și-a depus astăzi candidatura la funcția de primar general al municipiului Chișinău.

Votul colegilor din Parlament a fost criticat de democrați, iar deputații fracțiunii Partidului Șor au anunțat că se abțin de la vot.

Al doilea deputat care se poate alege fără imunitate este Petru Jardan, fostul director al companiei Avia Invest. Parlamentarul din partea Partidului Șor nu este în Republica Moldova.

Știri.md amintește că, pe 16 septembrie, procurorul general interimar a venit în plenul Parlamentului, cerând ridicarea imunității pentru deputatele Partidului Șor Marina Tauber și Reghina Apostolova

Demersul lui Dumitru Robu a fost susținut cu 56 de voturi. La scurt timp, Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost reținute la Orhei. 

Ulterior, Procuratura a explicat de ce au fost reținute cele două deputate. Măsurile au fost luate însă pentru că cele două au părăsit clădirea Parlamentului și s-au îndreptat într-o direcție necunoscută.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării