main logo
916

Cebanu afirmă că unioniștii trebuie să-l susțină pe Chirtoacă la alegeri

În urma emisiunii de ieri Punctul pe AZi, liberalul Ion Cebanu dă de înţeles că dorin Chirtoacă ar trebui să fie acel candidat susţinut de către toţi unioniştii din R. Moldova, pentru alegerile locale din municipiul Chişinău.

Cebanu afirmă că unioniștii trebuie să-l susțină pe Chirtoacă la alegeriFoto: tvrmoldova.md

Acesta spune că a constatat că, „foarte mulţi unionişti, astăzi cu partide proprii, îşi trag rădăcinile din PL”, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md

„Unii au plecat din PL că-l doreau preşedinte de partid pe Dorin Chirtoacă. Stimaţi unionişti dacă tot vă trageţi majoritatea din PL şi la-ţi dorit pe Chirtoacă preşedinte de partid, datorită lui unii aţi ajuns mari şi tari, nu ar fi corect şi logic să ne unim în jurul lui şi să-l susţinem la aceste alegeri pentru şefia capitalei?”, întreabă vicepreşedintele Partidului Liberal, Ion Cebanu.

Liberalul mai spune că, dacă unioniştii vor în fruntea primăriei o persoană cu identittate românească, „care alt candidat cunoaşte mai bine acest oraş, care alt candidat de dreapta poate să se bată mai bine cu stânga socialistă, care altul este mai român?”.

„Numai faptul că a fost scos prin abuz din primărie de PD la insistenţa PSRM ar trebui acum să ne facă scut în jurul lui! Primăria Chişinăului nu-i uşor de câştigat stimaţi colegi de luptă, pe lângă bun român trebuie să ai Dedicaţie, să Cunoşti oraşul şi administraţia lui, să ai notorietate, chiar multă notorietate trebuie pentru a putea intra în inimile şi mintea locuitorilor (cam vre-o 700 de mii) (...), să ai tact, simţ strategic, carismă şi răbdare să te poţi bate cu socialiştii de la egal la egal, chiar să le demonstrezi celor de stânga că-s inferiori, să Cunoşti un pic de legislaţie ca să nu păţeşti ca ăştea din blocul ACUM care au adus tot Harvardul şi au mai vândut aeroportul încă o dată, să poţi gestiona situaţii de criză aşa cum se întâmpla acum cu mirosul din oraş, să ai experienţă în a aduce şi gestiona fonduri europene, să ai o minimă relaţie de prietenie cu foruri europene, să te fi bătut cu PD-ul ca să nu poată spune nimeni argumentat că le-ai făcut jocul”, mai scrie Ion Cebanu pe pagina sa de Facebook.

Totuşi, în cadrul emisiunii de ieri Punctul pe AZi, de la Tvr Moldova, atât Ana Guţu, prim-vicepreşedinte al Partidului Unităţii Naţionale, cât şi Daniela Bodrug, vicepreşedinte al Mişcării Populare Antimafie, au declarat că sunt de acord să susţină un candidat comun al unioniştilor, însă au dat de înţeles că acesta nu poate fi Dorin Chirtoacă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării