main logo
5610

Ce spune Plahotniuc despre noul dosar deschis în Rusia: Fantezii

Liderul demisionar al PDM, Vlad Plahotniuc, vine cu o reacție după ce Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse a anunțat că politicianul este cercetat pentru contrabandă cu droguri.

Plahotniuc, despre noul dosar deschis în Rusia: FanteziiFoto: stiri.md

Vlad Plahotniuc susține că Federația Rusă i-a deschis mai multe dosare și nu cunoaște numărul exact al acestora, transmite Știri.md.

"Federația Rusă mi-a deschis mai multe dosare, nu cunosc numărul exact, despre fiecare am aflat din presă: fie apăreau când erau alegeri, fie atunci când Republica Moldova, sub guvernarea Partidului Democrat, lua anumite decizii care nu erau pe placul Moscovei. 

Toate aceste dosare sunt fantezii și încercări de a implica numele meu în niște dosare care nu au absolut nicio legătură cu mine. Interpol a respins exact pe acest motiv de hărțuire politică zeci de tentative ale Rusiei, prin care se încerca limitarea abuzivă a libertății mele de mișcare. 

De asemenea, am primit mesaje din partea autorităților din anumite țări în legătură cu unele acțiuni pe care Federația Rusă le-a încercat împotriva mea, prin intermediul statelor respective", explică Vlad Plahotniuc.

Acesta spune că sunt presați oameni ca să facă declarații mincinoase.

"Se fac presiuni enorme în aceste zile din partea Moscovei și în Moldova ca să mi se facă dosare peste dosare, în speranța că vor fi mai eficiente. Sunt presați oameni ca să facă declarații mincinoase împotriva mea. Scopul final este intimidarea mea.

Toate aceste lucruri care apar în spațiul public, dar și cele care încă nu se vad, însă le cunosc, explică foarte clar motivul pentru care am hotărât să iau anumite măsuri de siguranță în această perioadă.

Dar ceea ce ar trebui să îngrijoreze opinia publică din Moldova nu este persoana mea, eu mă voi descurca, însă ce urmează să se întâmple foarte curând cu țara. 

Chiar dacă mă uit la toate acestea acum din afara politicii, nu înseamnă că nu-mi fac griji pentru moldovenii care așteptau o schimbare în mai bine și se vor trezi cu o țară intrată și mai tare sub ocupație străină", a conchis Vlad Plahotniuc.

Știri.md amintește că astăzi, Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse l-a pus astăzi sub învinuire, în lipsa acestuia, pe fostul lider al Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, dar și pe persoana sa de încredere – sportivul de performanță Constantin Țuțu, fost deputat democrat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării