main logo
728

Ce spune Năstase despre susţinerea pe care i-au acordat-o partidele

Candidatul PPDA la funcţia de primar al Capitalei, Andrei Năstase, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a mulţumit partidelor care şi-au declarat susţinerea necondiţionată pentru candidatura lui în turul doi al alegerilor din Chişinău.

Ce spune Năstase despre susţinerea pe care i-au acordat-o partidele

„Am salutat şi salut în continuare decizia contracandidaţilor din primul tur de a ne sprijini în cel de-al doilea tur. Am salutat şi salut în continuare decizia unor personalităţi de a sprijini demersul nostru de unitate al forţelor proeuropene, democratice antioligarhice demersul nostru de unificare a tot ce înseamnă forţă curată, forţă în interesul cetăţeanului. Iată de ce acelaşi mesaj îl am ori de câte ori aceste decizii şi declaraţii de sprijin vin în favoarea candidatului comun al forţelor proeuropene sau antioligarhice, democratice din Republica Moldova. 

Un mesaj de mulţumire pentru toţi locuitorii Chişinăului, pentru toţi locuitorii suburbiilor, pentru că, prin prezenţa lor la scrutinul din 20 mai, au făcut imposibilă realizarea unui obiectiv pe care şi-l punea Plahotniuc şi Dodon, şi anume promovarea din primul tur în calitate de primar al Chişinăului pe Ivan Ceban, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.

Iată că prin prezenţa peste aşteptările binomului hibrid Plahotniuc-Dodon la vot s-a realizat o primă victorie a noastră, pe care, împreună, trebuie s-o continuăm şi s-o fructificăm în cel de-al doilea tur de scrutin.", a declarat Năstase. 

Candidatul a mulţumit aparte partidelor care l-au ajutat în campania electorală în primul tur: PAS şi PLDM. 

„Un îndemn al meu pentru toţi simpatizanţii altor candidaţi sau contracandidaţii de-ai mei care şi-au exprimat sprijinul pentru mine: le mulţumesc anticipat pentru prezenţa masivă la vot din 3 iunie şi pentru un vot unic împotriva demagogiei, minciunii, a oligarhiei, a înţelegerilor obscure între Plahotniuc şi Dodon, între grupurile de interese ale mafiei naţionale şi regionale", a mai adăugat Năstase. 

În cadrul aceleiaşi conferinţe, Năstase a abordat subiectul barierelor ilegale de pe străzile din Chişinău.  El a afirmat că fenomenul datează din anul 2010, perioadă în care fracţiunea socialiştilor, condusă de contracandidatul său Ivan Ceban nu a întreprins nimic pentru a-i pune capăt.

„Domnule Ivan Ceban, unde v-a fost curajul în aceste cazuri ieșite din comun? Sau nu ați avut dezlegare de la stăpân? Sau cum spune un vechi proverb latin, „corb la corb nu scoate ochii”, s-a adresat contracandidatului său, Ion Ceban, care, la ora respectivă îl aştepta la dezbateri pe Andrei Năstase la Arcul de Triumf. 

Andrei Năstase a promis cetăţenilor că, atunci când va ajunge primar al Chişinăului, nu vor mai exista garduri şi bariere ilegale.

Conferinţa a fost susţinută în cartierul preşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, unde Andrei Năstase declară că există astfel bariere.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării