main logo
3179

Ce spune Maia Sandu despre constatarea ANI privind Domnica Manole

Preşedintele ţării, Maia Sandu, susţine că constatarea ANI în privinţa preşedintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, care ar fi admis conflicte de interese, este ilegală.

Ce spune Maia Sandu despre constatarea ANI privind Domnica ManoleColaj: știri.md

"Din câte înțeleg această constatare a ANI este una ilegală şi sper ca juriştii şi oamenii cu experienţă în domeniu să explice mai multe la acest subiect.

Cred că aici trebuie să discutăm despre încrederea noastră în deciziile ANI și am vorbit despre asta de mai multe ori. Despre modul în care această Autoritate a funcționat de la momentul creării până acum", a precizat Maia Sandu, transmite Știri.md cu referire la Publika.md.

Amintim că Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către preşedintele Curții Constituționale, Domnica Manole.

Potrivit ANI, Manole a examinat şi s-a pronunţat pe marginea a două sesizări depuse la Curte care se refereau la statutul ei în cadrul Înaltei Curţi.

Mai exact, ANI a examinat dacă preşedintele CC a avut dreptul să participe la luarea deciziilor prin care au fost declarate neconstituţionale hotărârile Parlamentului privind retragerea mandatului Domnicăi Manole şi numirea lui Boris Lupaşco în locul acesteia.

Autoritatea Naţională de Integritate menţionează că Manole a participat în completul judecătoresc, deşi era direct vizată. Potrivit ANI, judecătoarea trebuia să se abţină şi să declare Autorităţii conflictul de interese.

ANI precizează că președintele Înaltei Curți a avut dreptul să-şi expună punctul de vedere, însă nu au fost prezentate actele necesare şi s-a cerut retragerea demersului inspectorului de integritate.

Anterior, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea din Legea cu privire la CC, care presupune ridicarea imunităţii judecătorilor în caz de stabilire a conflictului de interese. Am încercat să obţinem un comentariu din partea Curţii Constituţionale însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării