main logo
511

Ce spune Ion Terguță despre candidatura sa la alegerile din Nisporeni

Deși reprezentanții din teritoriu ai Partidelor Platforma DA și Acțiune și Solidaritate (PAS) au anunțat că susțin candidatura lui Ion Terguță pentru alegerile de pe circumscripția nr. 17, Nisporeni, potențialul candidat zice că, deocamdată, nu a fost luată o decizie.

Ce spune Ion Terguță despre candidatura sa la alegerile din NisporeniFoto: moldova.org

„Este o procedură internă în partid, iar organizațiile de la Nisporeni ale PAS și DA au luat ieri o decizie pe care au făcut-o publică, dar o decizie definitivă va fi luată de către consiliile politice ale partidelor Platforma Da și PAS, după care vor fi făcute publice sau cel puțin puteți să-i întrebați pe liderii Maia Sandu și Andrei Năstase când va fi luată o decizie”, a declarat Ion Terguță pentru TV8.

Ion Terguță afirmă că ar putea exista și alte candidaturi pentru aceste alegeri și ne îndeamnă să așteptăm decizia finală a conducerii Blocului ACUM, transmite Știri.md.

În circumscripția Nisporeni se vor organiza din nou alegeri, după ce Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul de deputat.

La alegerile din 24 februarie, Terguță a fost principalul contracandidat al lui Plahotniuc. Acesta s-a clasat pe locul doi. Totuși, diferența dintre rezultatele celor doi a fost destul de mare: Vlad Plahotniuc a acumulat 72,36%, iar Ion Terguță – 18,6%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării