main logo
556

Ce spune CEC despre transportarea organizată a alegătorilor din Transnistria

Transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană la secțiile de votare deschise în dreapta Nistrului a ajuns și la urechile Comisiei Electorale Centrale (CEC).

CEC, despre transportarea alegătorilor din Transnistria

Potrivit președintei CEC, instituția a primit câteva sesizări legate de transportarea organizată a cetățenilor domiciliați în stânga Nistrului, transmite Știri.md cu referire la agora.md.

Alina Russu nu s-a referit la ce urmează să întreprindă CEC în acest sens, ci a făcut comparație cu rata de participare la scrutin în alte circumscripții.

„În ceea ce privește unele sesizări cu referire la transportarea organizată a cetățenilor care domiciliază în Transnistria, pentru a-și realiza dreptul la vot. În circumscripția nr. 47, dedicată cetățenilor care domiciliază în Transnistria, și-au realizat dreptul la vot peste 8.000 de alegători. Pe circumscripția nr. 48 și-au realizat dreptul la vot 7.750 de alegători. Prin comparație, în circumscripția Briceni au votat deja 16.409 de alegători. La fel, avem o participare medie în majoritatea circumscripțiilor din mun. Chișinău. De exemplu, în circumscripția nr. 31 au votat peste 13.000 de alegători”, a declarat Alina Russu.

Precizăm că zeci de autocare și microbuze pline cu alegători din regiunea transnistreană ar fi fost aduse la Șoldănești să voteze.

Potrivit unui cititor Agora, care a expediat pe adresa redacției și imagini video, mulțimea a fost adusă organizat la secția de vot încă de la primele ore ale dimineții. În imagini se văd și câteva persoane îmbrăcate în veste cu sigla Partidului Democrat. 

O situație similară a fost observată în orașul Căușeni. Totodată, microbuze pline cu alegători însoțiți de reprezentanți PDM au fost surprinși și în raionul Rezina.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării