main logo
444

Ce spune CEC despre acuzațiile lui Codreanu privind înregistrarea în cursă

Consiliul Electoral de Circumscripție și Comisia Electorală Centrală neagă acuzațiile fostului edil al Capitalei, Ruslan Codreanu, privind tergiversarea examinării sesizărilor sale.

Ce spune CEC despre acuzațiile lui Codreanu privind înregistrarea saFoto: știri.md

CEC precizează că potrivit legislației electorale în vigoare, examinarea contestaţiilor privind finanţarea campaniilor electorale ale partidelor politice nu au termen de prescripție, transmite Știri.md.

"Comisia Electorală Centrală respinge acuzațiile aduse despre pretinsa tergiversare a examinării sesizărilor care vizează finanțarea campaniei electorale unui concurent electoral în alegerile locale generale", anunță CEC.

Totodată, CEC informează că sesizarea depusă de concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Nostru” referitoare la finanțarea campaniei electorale de către concurentul electoral Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” va fi examinată în una din următoarele ședințe publice ale Comisiei, cu invitarea părților.

Știri.md amintește că Consiliul Electoral de Circumscripție și Comisia Electorală Centrală au depus ieri un recurs la Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău, care l-a lăsat pe Ruslan Codreanu în cursa electorală pentru fotoliul de primar al capitalei.

Amintim că Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Consiliului Electoral de Circumscripţie, cu privire la cererea de înregistrare a domnului Ruslan Codreanu ca şi candidat independent la funcţia de primar general.

Ruslan Codreanu s-a adresat la Curtea de Apel, după ce în data de 26 septembrie, Consiliului Electoral de Circumscripţie Chişinău a emis hotărârea de a nu-l include pe Ruslan Codreanu în cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei. 

Motivul invocat fiind că aproape 800 de semnături ale susținătorilor colectate de acesta au fost declarate nevalide.

Menționăm că astăzi, câțiva membri ai „Partidului Nostru” acuză Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) că a împânzit orașele cu panouri publicitare, cheltuind astfel mai mulți bani, decât plafonul general al mijloacelor financiare stabilit de Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru campania electorală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării