sporter Logo
main logo
main logo
1256

Ce părere au experții despre prioritățile Președinției în 2026

Securitatea națională, reziliența digitală și integrarea europeană constituie principalele direcții strategice ale celui de-al doilea mandat prezidențial al Maiei Sandu. În actualul context geopolitic, șefa statului mizează pe consolidarea capacităților de apărare și pe accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, obiectiv pe care experții îl consideră cea mai realistă opțiune pentru stabilitatea și dezvoltarea țării.

Ce părere au experții despre prioritățile Președinției în 2026Foto: moldova1.md

Analistul Andrei Curăraru a declarat, la Moldova 1, că președinta își asumă două priorități majore: întărirea securității naționale și asigurarea caracterului ireversibil al parcursului european, inclusiv prin ratificarea acordului de aderare în toate statele membre ale UE, transmite Știri.md.

Potrivit expertului, Maia Sandu se află într-o poziție politică favorabilă, beneficiind de susținere parlamentară, ceea ce îi permite să imprime ritm și coerență agendei europene. Curăraru a remarcat și accentul pus pe siguranța online, un domeniu considerat esențial pentru protecția noilor generații.

În opinia sa, eventualele rezerve față de Republica Moldova țin mai degrabă de contextul geopolitic regional decât de ritmul reformelor interne. Totodată, el a evidențiat accelerarea fără precedent a negocierilor cu Bruxelles-ul și posibilitatea deschiderii rapide a tuturor clusterelor de negociere, semn al unei deschideri sporite din partea UE. Integrarea europeană capătă astfel o dimensiune internă, cu impact direct asupra economiei și bunăstării sociale, obiectivul aderării până în 2028 fiind considerat realizabil, cu condiția menținerii consensului politic.

La rândul său, expertul WatchDog, Ștefan Bejan, a declarat la Radio Moldova că aderarea la UE reprezintă cea mai solidă garanție pentru securitatea și dezvoltarea Republicii Moldova. El a subliniat că reformele interne nu trebuie încetinite de eventuale blocaje politice din interiorul UE și că succesul parcursului european depinde de unitatea societății, comunicarea eficientă a reformelor și de rezultate concrete pentru cetățeni, inclusiv în zonele rurale.

În ceea ce privește securitatea, Andrei Curăraru a evidențiat legătura directă dintre investițiile în apărare și atractivitatea economică a țării. Consolidarea capacităților militare, inclusiv a apărării antiaeriene, este văzută ca o condiție pentru stabilitatea regională, descurajarea riscurilor din regiunea transnistreană și crearea unui climat sigur pentru investiții. Totodată, participarea la misiuni internaționale ar consolida rolul Republicii Moldova ca furnizor de securitate regională.

Un alt pilon important vizează protecția minorilor în mediul online. Expertul a atras atenția asupra necesității reglementării spațiului digital și a cooperării cu marile platforme tehnologice pentru limitarea accesului copiilor la conținut și funcționalități nocive, prin mecanisme adaptate contextului național.

Pe 22 ianuarie, președinta Maia Sandu a prezentat cele cinci priorități ale Președinției pentru anul 2026, definind integrarea europeană drept singura strategie realistă de securitate și dezvoltare. Agenda include, de asemenea, creșterea bugetului apărării până la 1% din PIB, pentru consolidarea securității aeriene, precum și lansarea unor programe naționale de igienă digitală și sănătate mintală dedicate tinerilor.

moldova1.md
Publicitatea ta poate fi aici