Ce înseamnă UE și ce beneficii va aduce R. Moldova? Răspunsul lui Popșoi
Mihail Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, susține că Uniunea Europeană reprezintă pentru Republica Moldova garanția unui viitor democratic și prosper, dar și un spațiu în care statul de drept, drepturile omului și economia de piață funcțională nu sunt doar idealuri, ci realități palpabile.

Potrivit vicepremierului, progresele Republicii Moldova pe calea aderării europene sunt deja remarcate în cancelariile occidentale, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Toți partenerii noștri europeni, fără excepție, ne sprijină în procesul de consolidare instituțională, în pregătirea pentru armonizarea legislației și negocierea celor 33 de capitole de aderare”, afirmă Popșoi.
Vicepremierul susține că verigile slabe ale acestui proces țin, în primul rând, de sistemul de justiție, lupta împotriva corupției și consolidarea instituțiilor statului. Cu toate că au fost înregistrate succese considerabile, reformele structurale avansează lent, iar rezistența din partea unor grupuri de interese rămâne semnificativă.
„Știm că avem de muncit în continuare – reformele cer timp, instituțiile trebuie consolidate, economia trebuie să devină mai competitivă”, subliniază Popșoi.
În contextul geopolitic actual, când agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a rescris prioritățile de securitate ale Europei, accelerarea integrării Republicii Moldova devine o chestiune strategică și pentru UE. Vicepremierul spune că „doar în cadrul spațiului european putem beneficia de standarde moderne de viață, pe când, în spațiul estic – cu regret – așa-numita „lume rusă” aduce doar distrugere și suferință.”
„Uniunea Europeană este garanția unei vieți decente pentru cetățeni. Nu este perfectă – nicio familie nu este – dar este o comunitate de valori, solidaritate și responsabilitate reciprocă”, a concluzionat Mihail Popșoi.
Cu o populație de aproape jumătate de miliard și o putere de cumpărare considerabilă, UE reprezintă cel mai puternic motor economic al lumii. Aderarea Republicii Moldova la această familie ar însemna prosperitate și securitate.
Mihail Popșoi și-a exprimat încrederea că tot mai mulți cetățeni vor sprijini acest demers, subliniind că, deși Moldova este deja europeană, este necesar să își legalizeze oficial acest statut prin aderare.