point Logo
main logo
main logo
2221

Ce este real și ce este exagerare cu referire la conflictul din Orientul Mijlociu? Opinia unui expert

Expertului asociat pentru politică externă și comunicare strategică al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Daniel Vodă, a explicat la „Detectorul de falsuri” ce este real și ce este exagerare cu referire la conflictul din Orientul Mijlociu.

Ce este real și ce este exagerare cu referire la conflictul din Orientul MijlociuColaj: Știri.md

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului a confirmat că conflictele globale influențează viața economică și logistică a Republicii Moldova, transmite Știri.md.

„Orice conflict sau situație neobișnuită care perturbă lanțurile logistice internaționale produce efecte și asupra Republicii Moldova. Economia globală funcționează interconectat, iar schimbările dintr-o regiune a lumii pot influența transportul, comerțul, turismul sau fluxurile de bunuri”, a precizat Daniel Vodă, menționând că lanțurile logistice reprezintă primul canal prin care se transmit efectele unui conflict.

Potrivit expertului, situațiile de tensiune din Orientul Mijlociu influențează în primul rând piețele energetice, transportul și fluxul comercial. „Întreruperile de transport, modificările rutelor sau întârzierile pot afecta disponibilitatea unor produse și costurile acestora pe piața din Republica Moldova”, a subliniat Daniel Vodă.

De asemena, expertul IPRE a avertizat că evoluțiile de pe piața petrolului influențează direct prețurile interne:

„Tensiunile geopolitice au determinat o creștere a prețului petrolului pe piața internațională. O majorare a prețului barilului se reflectă treptat în costul carburanților și în prețurile unor produse și servicii din Republica Moldova”.

În cadrul podcastului, Vodă a menționat că modelul energetic al Republicii Moldova include surse diversificate și interconectări regionale.

„Importurile de energie electrică se realizează în principal din România, iar sistemul energetic beneficiază și de capacități interne de producere, inclusiv din surse regenerabile. Interconectările regionale contribuie la stabilitatea aprovizionării”, a comunicat expertul, accentuând că cooperarea energetică cu România reprezintă un element de stabilitate pentru Republica Moldova.

„Relațiile energetice dintre cele două state oferă predictibilitate și acces la resurse într-un context regional complex. Interconectările și parteneriatul strategic contribuie la securitatea energetică”, a afirmat Daniel Vodă.

Conform lui, autoritățile utilizează mecanisme preventive pentru gestionarea riscurilor energetice. Astfel, instituirea unei stări de alertă energetică permite instituțiilor statului să analizeze evoluțiile regionale și să pregătească măsuri preventive. Un element important îl reprezintă completarea rezervelor strategice de stat.

„Consumul rațional de resurse contribuie la stabilitatea pieței”, declară Vodă, precizând că utilizarea responsabilă a energiei și combustibililor reduce presiunea asupra sistemului energetic și menține funcționarea echilibrată a pieței.

De cealaltă parte, expertul a avertizat că spațiul informațional devine teren pentru războiul cognitiv și campaniile de influență. Potrivit lui, narațiunile alarmiste din mediul online urmăresc inducerea unui sentiment de nesiguranță și amplificarea percepției de vulnerabilitate a societății. 

„Consumați informația bazată pe fapte”, a îndemnat Daniel Vodă.

Totodată, expertul IPRE a menționat că scenariile privind lovirea Republicii Moldova cu rachete apar în spațiul online sub formă de hărți și interpretări speculative.

„Aceste mesaje prezintă ipoteze tehnice fără context strategic sau geopolitic și urmăresc amplificarea fricii în rândul publicului. Republica Moldova nu reprezintă o țintă militară în conflictul din Orientul Mijlociu. Statele implicate în conflict își concentrează acțiunile asupra unor obiective militare specifice și asupra zonelor direct implicate în confruntare. În pofida unor hărți care circulau online care ar include și țara noastră - acest risc este inexistent. Geografia conflictului indică un areal de operațiuni concentrat în Orientul Mijlociu și zona estică a Mediteranei. Țintele identificate în cadrul acțiunilor militare se află în principal în proximitatea regiunii Golfului și în zonele unde există baze militare sau infrastructuri strategice”, a explicat Daniel Vodă.

Într-un final, Vodă a subliniat că Republica Moldova își definește poziționarea externă în coordonare cu partenerii europeni.

„Politica externă a țării se bazează pe cooperarea cu Uniunea Europeană și pe participarea în formate multilaterale precum ONU. Orice război sau conflict militar este regretabil. Solidaritatea cu partenerii internaționali reflectă angajamentul pentru respectarea regulilor dreptului internațional. Participarea la poziții comune și susținerea principiilor internaționale consolidează credibilitatea și profilul diplomatic al Republicii Moldova”, a punctat Daniel Vodă.

 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici