main logo
396

Ce cotizaţii declară că achită membrii diferitor partide din R. Moldova

În lei, euro, lunar, trimestrial sau anual. Așa și-ar plăti, pe hârtie, cotizațiile membrii de partid din R. Moldova.

Ce cotizaţii declară că achită membrii diferitor partide din R. Moldova

Potrivit rapoartelor depuse la Comisia Electorală Centrală, unele partide din R. Moldova au stabilite sume fixe care ar trebui plătite lunar de membrii formațiunilor, altele au fixat procente din veniturile membrilor, iar un partid nu percepe astfel de taxe, considerând că „nu este în drept”, transmite Ştiri.md cu referire la Ziarul Naţional.

În documentele Partidului Democrat se arată că mărimea cotizațiilor pentru membrii formațiunii este stabilită de la 0,5% la 2,5% din salariul lunar, pensie, bursă sau alt venit, dar aceasta poate fi stabilită și diferențiat. Menționăm că acest partid a fost recent în centrul unui scandal public, după ce presa a publicat o înregistrate cu un lider regional al PD, care solicita liste cu membri de partid din raionul Criuleni și indicarea unor sume fictive de până la zece la sută din veniturile lunare ale acestora: „Ştiţi că nu e un secret, cotizaţiile le scriem, dar nu le plătim. Suntem ai noştri aici, vorbim aşa cum este”. PD nu a comentat public aceste acuzații.

Anterior, mărima cotizațiilor pentru membrii Partidului Liberal Democrat din Moldova era de 20 de lei lunar care putea fi achitată atât în numerar, cât și prin transfer bancar. Ulterior, aceasta a fost revizuită și constituie de la 5 la 20 de lei pe lună, în funcție de venitul membrului de partid. 

Printre partidele cu cele mai mari cotizații se numără și Partidul Verde Ecologist care a stabilit o taxă lunaă de 1 euro pentru fiecare membru de partid. 

Partidul Popular European din Moldova condus de Iurie Leancă a stabilit o cotizație de 100 de lei anual. Sunt scutiți de aceste plăți elevii, studenții, părinții cu mulți copii, pensionarii, șomerii și invalizii de gradul I, dacă depun o cerere la Biroul politic al formațiunii. 

Partidul Socialiștilor din R. Moldova percepe câte 1 leu pentru înscrierea în formațiune și câte 5 lei anual de la membrii de partid. 

Partidul Comuniștilor din R. Moldova arată că mărimea cotizației este de 1% din mărimea venitului lunar. 

Partidul Liberal cere de la membrii de partid câte 5 lei trimestrial, care trebuie plătiți până la data de 10 a lunii în curs pentru trimestrul precedent. Totuși, liberalii afirmă că acest mecanism nu a fost pus în practică din motive tehnice. 

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr percepe câte 5 lei, dar nu previzează dacă lunar sau anual, cu precizarea că pe parcursul anilor 2015 și 2016 nu au colectat niciun leu de la membrii formațiunii. 

Partidul Acțiune și Solidaritate arată în acte că mărimea cotizației este de 120 de lei anual sau câte 30 de lei trimestrial sau 10 lei lunar. 

Partidul Liberal Reformator susține că nu a stabilit o mărime a cotizațiilor de partid, iar Mișcarea Populară „Antimafie” este și mai tranșant - nu percepe bani de la membri, fiindcă „organele de conducere nu se simt în drept să pretindă de la cetățeni plăți obigatorii”. 

Ultimele date despre cotizațiile strânse de partide de la membri, publicate pe pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale, sunt pentru anul 2016. Cele mai mari sume acumulate de la membri au fost declarate de PSRM - peste 4 milioane de lei, PD - peste 3,8 milioane de lei și de „Partidul Nostru” - aproape 2 milioane de lei. PAS arată că a strâns 94 350 de lei, iar PCRM - peste 171,6 mii de lei. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării