main logo
6593

Ce a păţit democratul ce a amenințat că va scoate arma de foc dacă va avea loc Unirea

Declarațiile deputatului democrat, Coneliu Dudnic, cu privire la o eventuală unire a Republicii Moldova cu România au fost criticate la ședința săptămânală a Partidului Democrat. Cel puțin așa susține președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Ce a păţit democratul care e dispus să apere cu arma GăgăuziaCe a păţit democratul ce a amenințat cu arma dacă va avea loc Unirea. Foto: ZdG

„PDM nu obișnuiește să cenzureze declarațiile și opiniile pro sau contra unui subiect. Fiecare are dreptul la opinia lui personală. Totodată, Partidul Democrat nu acceptă instigarea la violență, nu acceptă declarații care implică chiar și ipotetic folosirea forței sau a armelor. Corneliu Dudnic a fost avertizat că PDM nu acceptă asemenea declarații virulente și a fost preîntâmpinat să evite astfel de declarații”, a conchis Plahotniuc, potrivit unimedia.

Amintim că în cadrul adunării organelor locale și regionale din UTA Găgăuzia, deputatul din partea PDM, Cornel Dudnic a declarat că va fi primul care va lua arma de foc și va merge să apere UTA Găgăuzia, în caz că Moldova va decide unirea cu România.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării