Cazul de la Boldurești. Recean: Am încredere că vinovații vor fi trași la răspundere
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a comentat de la Bruxelles, tragedia din comuna Boldurești, localitate în care primarul a lovit mortal un copil de 14 ani, reușind însă între timp să mai câștige un mandat de edil. Recean a subliniat că întregul caz este o adevărată tragedie, mai ales pentru faptul că justiția nu a reușit să pedepsească crima primarului Nicanor Ciochină. În acest context, șeful Executivului a readus în discuție importanța reformei justiției și a exercițiului de vetting.

Premierul țării a amintit că este o adevărată tragedia ceea ce s-a întâmplat la Boldurești, acolo unde primarul comunei a omorât cu mașina un adolescent de 14 ani. Totodată, Recean a condamnat sistemul de justiție, care nu l-a pedepsit pe Nicanor Ciochină, transmite Știri.md cu referire la jurnal.md.
„Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat la Boldurești și faptul că acel individ a omorât copilul. Este un lucru regretabil că justiția nu a întreprins măsurile necesare imediat, dar am încredere că atât procurorii, cât și judecătorii îi vor trage la răspundere pe cei vinovați, inclusiv pe cei care nu și-au îndeplinit obligațiile până acum și au lăsat acest lucru să se întâmple”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova.
Întrebat de reporterul Jurnal TV, aflat la Bruxelles, despre starea sistemului de justiție, care a eșuat în a-l pedepsi pe primarul Ciochină pentru crima sa, Recean a amintit despre necesitatea vitală a unei justiții corecte, dar și despre importanță vetting-ului, ca exercițiu de evaluare externă pentru asanarea întregului sistem judecătoresc.
Șeful Executivului de la Chișinău ținut însă să salute acei procurori și judecători are au dat până acum dovadă de integritate și profesionalism.
„În ceea ce privește Procuratura Anticorupție, ca să lupți cu corupția, trebuie să cureți Procuratura Anticorupție de corupți. Tocmai de asta este important acest exercițiu de evaluare externă, care se numește vetting. În primul rând trebuie să ne asigurăm că cei care luptă cu corupția nu sunt corupți. Eu vreau să salut și întotdeauna am spus că văd tot mai mulți judecători care sunt onești, care vor să depună acest efort să curețe instituțiile de drept de corupți. Sunt o parte din procurori și judecători care deja au făcut un pas înainte. Salut acest efort și îmi doresc ca procesul de vetting să se întâmple cât de curând”, a conchis Dorin Recean.
Amintim că accidentul petrecut în comuna Boldurești, din raionul Nisporeni, în urma căruia primarul localității a lovit mortal cu mașina un băiat de 14 ani, a zguduit o țară întreagă. Dosarul a fost tergiversat în instanță, iar între timp, Nicanor Ciochină, primarul comunei, a candidat pentru un nou mandat în această localitate. Duminica trecută, pe 1 iunie, el a câștigat alegerile, fiind ales din nou primarul localității Boldurești, la o diferență de doar 13 voturi față de contracandidatul său. Rezultatele de Comisia Electorală Centrală indicau că Ciochină a câștigat cu 50,53% din voturi (615 voturi), devansându-l la limită pe contracandidatul său, Sergiu Bulicanu, care a obținut 49,47% (602 voturi).
Totuși, Comisia Electorală Centrală (CEC), a dispus renumărarea buletinelor de vot pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi, desfășurat pe data de 1 iunie 2025.
Decizia a venit în contextul cererii depuse, în acest sens, de către candidatul independent la funcția de primar al comunei, Sergiu Bulicanu. Potrivit reclamantului, procesul de numărare a fost viciat printr-o serie de erori și omisiuni semnalate de reprezentanții săi și de unii membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare vizate, fapt ce a putut influența în mod direct rezultatul alegerilor în această circumscripție.